Aronia - noul aliment ce e recomandat la micul dejun

Oamenii de știință de la Universitatea de Medicină din Lublin, Polonia, au descoperit un nou super aliment foarte bogat în antioxidanți, pe care ar trebui să îl consumăm la mocul dejun. Este delicios în smoothie-uri sau în terciul de ovăz. 

Este vorba de aronia, un fruct originar din America de Nord, un atioxidant puternic care ajută în lupta împotriva anumitor boli. Pentru că este foarte acru, nu se poate consuma crud aşadar, oamenii de ştiinţă din Polonia recomandă să fie gătit în terciul de ovăz pentru că, spre deosebire de alte fructe, nu îşi pierde nutrienţii.

Ca aspect, aronia este similară afinelor sau merişoarelor, dar se găseşte foarte greu pe piaţă, iar cererea este destul de mică. Pe lângă concentraţia abundentă de antioxidanţi, aronia este un fruct plin de vitamine precum vitamina C şi flavonoide, fiind considerat ”cel mai sănătos fruct din lume”, datorită proprietăţilor sale anti-aging, beneficiilor pe care le aduce sănătăţii inimii, dar şi efectului afrodisiac.

Antioxidanţii: de ce sunt ideali în dietă

Antioxidanţii sunt substanţe naturale care pot încetini deteriorarea anumitor celule. Dietele bogate în fructe şi legume, surse ideale de antioxidanţi, sunt şi cele mai sănătoase. Printre aceşti antioxidanţi regăsim vitaminele C şi E, seleniu, carotenoide, betcaroten, licopen, luteină şi zeaxantină.

Legumele şi fructele sunt surse bogate de antioxidanţi, iar datorită lor se pot reduce semnificativ riscurile apariţiei anumitor boli. În urma unui studiu publicat în Jurnalul De Gruyter, cercetătorii recomandă creşterea consumului de aronia la micul dejun: un singur bol poate conţine o cantiatate mare de antioxidanţi, polifenoli şi flavonoide. Mai mult, chiar dacă sunt gătite la temperaturi mari, aceste fructe nu îşi pierd valorile nutriţionale.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică