iohannis a aprobat pensionarea procurorului general - augustin lazăr a fost eliberat din funcție

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie, decretul privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, la data de 27 aprilie 2019.

Săptămânile trecute augustin Lazăr îşi depusese candidatura pentru un nou mandat la şefia Parchetului General, acum a trimis cerere de pensionare la CSM. Ultimul cuvânt în această privinţă îl va avea preşedintele Klaus Iohannis.

Mandatul lui Augustin Lazăr la conducerea Parchetului General se încheie în 27 aprilie.

Augustin Lazăr a fost acuzat, în ultimele zile, că a refuzat eliberarea condiţionată a unor disidenţi politici şi ar fi dispus pedepsirea unora dintre aceştia. Totul a pornit de la povestea deținutului politic Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80. Lazăr era procuror delegat la Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud și ar fi refuzat de două ori să-i semneze eliberarea condiționată.

Lazăr a explicat că acea comisie din care făcea parte nu avea contact cu deținuții și tot ce făcea era să constate dacă cei care cereau eliberarea condiționată și-au făcut fracția de pedeapsă, conform legii, și dacă au sau nu rapoarte disciplinare din timpul detenției.

Presa a vehiculat apoi și numele altor deținuți politic, pe care Lazăr ar fi refuzat să-i elibereze condiționat.

„Episodul la care fac referire unele instituții de presă a fost prezentat tendențios, fără a ține cont de explicațiile pe care le-am mai dat. Atribuțiile acestei comisii nu erau de punere în libertate a celor condamnați. Acesta era atributul exclusiv al instanței de judecată. Legea avea aceleași prevederi pentru toate categoriile de condamnați”, a spus Lazăr, într-o conferință de presă.

Acuzațiile au venit în condițiile în care procurorul general își depusese candidatura pentru un nou mandat. Între timp, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a respins toate cele patru candidaturi depuse pentru această funcție și a anunțat reluarea procedurii de selecție.

Mai mulți oficiali ai coaliției PSD-ALDE au cerut revocarea lui Augustin Lazăr, inclusiv șeful PSD, Liviu Dragnea, și cel al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu, a transmis o scrisoare deschisă către liberali, în care le cere să-l convingă pe președintele Klaus Iohannis să-l revoce pe procurorul general Augustin Lazăr.

sursa www.digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu