Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a discutat despre cele mai vulnerabile puncte de pa harta inundațiilor din județ. Acestea necesită lucrări pentru a se preveni posibilele deversări ale apelor râurilor. Lucrările se vor face din bugetele unităților administrative, Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu și Mureș.
În Orlat zidul râului Cibin a fost deteriorat în urma inundațiilor de anul trecut și va trebui refăcut.
În Săliște este pus în pericol drumul de pe partea strângă a râului din cauza stricăciunilor provocate de inundațiile din 2018. La fel, tot pe râul Săliște, dar în localitatea Săcel, pentru diminuarea substanțială a riscului de inundații în intravilanul localității, si protejarea împotriva inundațiilor a zonelor limitrofe râului(30 de case și gospodării; 3 podețe, străzi-1km; teren arabil-10 ha; rețele alimentare cu apa si canalizare 2 km ), sunt necesare lucrări de recalibrare și consolidare a albiei râului Săliște pe circa 700 metri.
În satul Sebeșu de Jos, comuna Turnu Roșu este nevoie de lucrări la pragul de fund pe pârâul Sebeș.
În Porumbacu de Jos este nevoie de lucrări urgente deoarece digul de apărare al localității a fost deversat și s-au creat 3 breşe pe o lungime de circa 550 metri iar 2 praguri de fund au fost distruse. În aval de Porumbacu de Sus au fost inundate terenuri agricole.
Pârâul Șoroștin în interiorul localității are albia colmatată , iar din cauza îngustării unei secţiuni de scurgere debitele mari și medii sunt în imposibilitatea de a tranzita zona. Astfel sunt puse în pericol zone locuite (case şi grădini) precum şi drumul judeţean din localitate. Lucrările de decolmatare vor începe și aici.
Aceeași problemă se întâlnește și în localitatea Târnava unde vor începe lucrări de decolmatare dar și construirea unui zid de beton pe malul râului Târnava.