Drumarii de la Secția Autostrăzi Sibiu au strâns zeci de tone de deșeuri numai de lângă nodul Agnita, la ieșirea din Sibiu. Se pare că localnicii au uitat de bunul simț și și-a făcut propria groapă de gunoi acolo.
„Din păcate localnicii au aruncat aici ilegal zeci de tone de deșeuri provenite în special din construcții. Îi rugăm pe participanții la trafic să respecte mediul înconjurător și să nu mai arunce gunoaie în zone neautorizate”, anunță DRDP Brașov. După curățenie și nivelarea terenului angajații CIC Săliște au plantat 200 de puieți de plop și salcâm.