A murit actorul Valentin Plătăreanu – Chiriac: „A fost un profesionist desăvârșit”

Valentin Plătăreanu, actor, regizor de teatru și profesor de actorie, cu dublă cetățenie – română și germană, născut la data de 15 noiembrie 1936 la București, a încetat din viață marți, 16 aprilie 2019, în Germania.

Pe scena Teatrului de Comedie București, unde a ocupat și funcția de director adjunct al instituției, a interpretat peste treizeci de roluri principale, între anii 1958 – 1980. A regizat în anii 1978 și 1979, piesele Hernani, de Victor Hugo, Mult zgomot pentru nimic, de William Shakespeare și Rivalii de Richard Brinsley Sheridan. În 1983 a părăsit România și s-a stabilit împreună cu soția Doina și fiica Alexandra Maria Lara în Germania, unde nouă ani mai târziu a înființat împreună cu Henner Oft, una dintre cele mai importante școli de teatru din Europa – Școala de Actorie de la Charlottenburg.

Fiica sa, Alexandra Maria Lara – împreună cu care a scris în anul 2010 cartea Und Bitte! Die Rolle unseres Lebens – este astăzi una dintre cele mai cunoscute actrițe de origine română la nivel internațional, remarcată de Francis Ford Coppola și distribuită în filmul „Tinerețe fără tinerețe”, a primit în anul 2018, la Sibiu, Premiul „Virgil Flonda” pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării, din partea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

„Valentin Plătăreanu este un român dintre cei mai vrednici, un artist care merită toată stima, considerația și admirația noastră, pentru tot ce a realizat pe scenele de teatru din România și Germania. Un profesionist desăvârșit. Valentin Plătăreanu mi-a fost un prieten drag, care îmi va rămâne veșnic în amintiri. Îi dorim drum cu lumină, mulțumindu-i pentru toată lumina pe care ne-a dăruit-o în această lume”, spune Constantin Chiriac, director general Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, președinte Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Ultima oră