Un dosar complex de proxenetism și spălare de bani se află în plină anchetă a procurorilor. Pentru a aduna probe aceștia, alături de mascați au descins în patru județe, două dintre ele învecinate cu Sibiul. Astfel, în Vâlcea, Argeș, Ilfov și București au loc joi dimineața 42 de percheziții.
Este vorba despre 42 de percheziții domiciliare. Polițiștii îi „vânează” pe anumiți indivizi care au obligat mai multe tinere să se prostitueze în schimbul unor sume de bani.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiști din cadrul D.G.P.M.B., I.P.J. Ilfov și Vălcea, cu sprijinul luptătorilor din Serviciilor pentru Arțiuni Speciale Argeș, Vâlcea, Dâmbovița și S.I.A.S. București, efectuează 42 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș, Vâlcea, Ilfov și a municipiului București, la locuințele a 18 persoane bănuite de săvârșirea de proxenetism și spălare de bani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, din 2014 până în prezent, cei în cauză ar fi determinat 21 de femei, cu vârste cuprinse între 19 și 41 de ani, să practice prostituția, cu scopul de a dobândi foloase patrimoniale. Ulterior, din veniturile obținute ilicit, aceștia ar fi achiziționat bunuri imobile și autoturisme de lux.
31 persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Centrale de Analiza Informațiilor, ambele din cadrul I.G.P.R.” – precizează IPJ Argeș.