Românii știu să facă bani din nimic. Site-urile de vânzări online au „bubuit” în ultimele zile cu anunțuri în care le promit cumpărătorilor „cenușă de la Catedrala Notre Dame”. Monumentul istoric a izbucnit în flăcări luni seara și a ars timp de 16 ore.
Acoperișul Catedralei Notre-Dame a fost carbonizat, iar o turlă s-a prăbușit, însă în ciuda flăcărilor greu de stins, pompierii au reușit să salveze obiectele de artă din interiorul bisericii, dar și structura catedralei.
Potrivit Profit.ro, citat de Digi24, pe site-urile de vânzări din România au început să se îmulțească anunțurile în care se vinde „cenușă de la Notre-Dame”, la prețuri de câteva sute de lei.
„Vând cenușă adusă de la catedrala Notre-Dame din Paris. E bună pentru colecție. Nu fac schimburi”, scrie un „vânzător” într-unul dintre anunțurile apărute pe un site specializat din România.