Mureșean merge pe mâna lui Miriuță – ”Rămâne antrenor la FC Hermannstadt”

Actualul director exectutiv al lui FC Hermannstadt, Iuliu Mureşan, spune că Vasile Miriuță rămâne antrenor principal la echipă și că are o relație foarte bună cu ”Tati”. Ora de Sibiu realizează joi de la ora 13.00 un interviu în direct cu Teodor Birț, președintele lui FC Hermannstadt.

Noul oficial al sibienilor a decis soarta lui Vasile Miriuţă (50 de ani), antrenor cu care a mai colaborat şi la CFR Cluj. Fostul antrenor al lui Dinamo va primi în continuare încrederea conducerii lui Hermannstadt, chiar dacă echipa a bifat un singur rezultat de egaliate şi patru înfrângeri în primele cinci partide de play-out:
”Miriuţă rămâne, da, el a fost cel care a spus conducerii despre noi încă din iarnă. Aşa au ajuns cei de la Sibiu să ne contacteze, să ne caute. Ne-am înţeles foarte repede, oamenii sunt foarte serioşi. M-am mirat şi eu, am citit că am intrat în conflict. A fost de două ori antrenorul nostru la CFR, a stat câte un an, apoi el ne-a vrut la Sibiu, cei de aici au analizat şi aşa am ajuns aici. M-a sunat şi mi-a zis că mă roagă să vin, asta e relaţia dintre mine şi el”, a spus Mureşan la ProSport LIVE.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică