Doi tineri inconștienți au fost prinși de polițiștii sibieni, în noaptea de marți spre miercuri, într-o mașină condusă pe Aleea Buia. Aceștia au intrat pe o stradă cu sens unic, unde, fiindcă aveau viteză mare și erau și beți, au lovit șapte mașini parcate.
„La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 02,45, în municipiul Sibiu, polițiștii de ordine și siguranță publică au observat că, pe strada Dorului, un autoturism era condus cu viteză, iar la vederea echipajului de poliție, șoferul a pătruns pe Aleea Buia nerespectând semnificația indicatorului „Acces interzis” și avariind 7 autovehicule parcate”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Polițiștii rutieri care au intervenit după producerea incidentului au constatat că în autoturismul în cauză se aflau doi tineri, ambii în vârstă de 26 de ani, domiciliați în localitatea Cristian.
https://www.youtube.com/watch?v=CPxWOsW-gvg
Cei doi nu au recunoscut că ar fi condus mașina respectivă, motiv pentru care ambii au fost testați alcoolscopic. Rezultatele au fost de 0,96 mg/l, respectiv 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul testat la urmă neavând nici permis de conducere.
„De asemenea, cei doi au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge”, mai spune Welter.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului, urmând a se stabili cine a fost la volan în momentul producerii tamponărilor și a se stabili toate circumstanțele care au dus la producerea acestor evenimente.
Sursa video: ziua-online.ro