Ministrul Mediului revoltat că o rezervație de narcise din Sibiu a fost distrusă cu plugul
FOTO turism.talmaciu.ro

Rezervația naturală de narcise protejată prin lege de la Tălmaciu a fost distrusă zilele trecute, fiind arată cu plugul. Garda de Mediu a fost imediat sesizată. De asemenea, și Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, s-a arătat extrem de revoltată, menționând că vinovații vor fi pedepsiți.

UPDATE
Rezervația de narcise nu a fost de fapt distrusă. Este vorba despre un teren aflat în vecinătate. CITEȘTE MAI MULTE DESPRE SUBIECT AICI.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Narcisele sălbatice, distruse cu plugul
Șuvara Sașilor, zona în care creșteau narcisele se află la limita dintre Tălmaciu și Sadu, și are o suprafață de 20 de hectare. În anul 1994, zona a fost declarată arie protejată de autoritățile județene, iar în anul 2000, fiind recunoscută și la nivel național.

La finele săptămânii trecute, zona care aduna în fiecare primăvară zeci de studenți și botanici captivați de frumusețea locului, a fost arată cu plugul. Cea care a făcut descoperirea este chiar o studentă care dorea să își documenteze lucrarea de licență despre orhideele ce cresc în zonă. Tânăra a rămas șocată să vadă că întreg terenul unde se aflau în trecut narcisele sălbatice fusese proaspăt arat.

Ministrul Mediului: „Vinovații trebuie să fie pedepsiți”
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, s-a arătat extrem de revoltată în mediul online, acolo unde a postat un mesaj referitor la aria protejată din județul Sibiu distrusă. „Am cerut intervenția IMEDIATĂ a Gărzii de Mediu! Vinovații trebuie să fie pedepsiți EXEMPLAR! Sunt fapte ireparabile, pe care trebuie să le prevenim, stopăm, pedepsim, până nu este prea târziu! Mâine, până la ora 12.00, aștept informarea GNM!”, a scris ministrul, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

Incidentul a fost semnalat și la Garda de Mediu, situația fiind de-a dreptul revoltătoare, dat fiind faptul că zona respectivă s-ar putea reface abia după cel puțin 20-25 de ani,

 

Ultima oră