UPDATE FAKE NEWS: Rezervația de narcise din Sibiu nu a fost distrusă – A fost arat doar terenul vecin
FOTO arhivă

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări pentru a se stabili dacă, într-adevăr, rezervația naturală de narcise protejată prin lege a fost distrusă.

UPDATE
Mihai Drăgan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, a declarat marți pentru Digi24 că „din informațiile de până acum, prin măsurătorile cu dispozitive GPS, rezultă că zona respectivă nu se află pe teritoriul rezervației, ci dincolo de limita ei”.

Acesta a adăugat că „sunt date preliminare. Date finale și oficiale le vom avea după ce raportul va fi la Ministerul Mediului. Din ce am discutat cu colegii de pe teren, zona respectivă nu se află pe teritoriul rezervației Şuvara Saşilor”.

„Dacă s-ar fi confirmat că teritoriul e în interiorul rezervației, nu mai vorbi despre amenzi, pentru că legea sancţionează penal o astfel de intervenție. E vorba de o sancţiune penală, care se sancţionează ori cu amendă penală, ori cu închisoare. Dar nu e cazul”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Știrea inițială
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, terenul de narcise nu a fost distrus, întrucât în zona respectivă nu s-a intervenit cu plugul.

„Astfel, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Consiliului Județean Alba, în calitate de administrator al rezervației naturale Șuvara Sașilor, polițiștii au efectuat cercetări preliminare, inclusiv măsurători ale terenului, cercetări în urma cărora s-a constatat că aspectele prezentate, în speță distrugerea unui teren destinat culturii de narcise, nu se confirmă”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

De fapt, este vorba despre un teren vecin, care a fost arat.
Cu toate acestea, investigația polițiștilor continuă, în scopul lămuririi tuturor aspectelor care țin de legalitatea lucrărilor agricole efectuate în zonă.

Ultima oră