Peste 9.000 de elevi sibieni primesc burse - Care este valoarea lor
FOTO arhivă

Primăria Sibiu va da peste 9.000 de burse în acest an elevilor din învățământul preuniversitar. În acest sens, din bugetul local vor pleca 4.787.000 de lei.

Astfel, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, se vor aloca burse de performanță, de merit, de studiu, dar și burse de ajutor social.

„Se aprobă cuantumul lunar al unei burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din județul Sibiu, aferente anului 2019, astfel:

  • Burse de performanță în cuantum de 100 lei;
  • Burse de merit în cuantum de 70 de lei;
  • Burse de studiu în cuantum de 50 de lei;
  • Burse de ajutor social în cuantum de 50 de lei”, se arată în hotărâre.

Se vor acorda 9.352 de burse, mai mult față de semestrul doi al anului școlar trecut, atunci când doar 8.725 de elevi sibieni au beneficiat de ajutor.
Dintre acestea, 60 de burse vor fi acordate pentru performanță, 92 de burse vor fi de studiu, 1.700 reprezintă bursele de ajutor social, iar cele mai multe sunt bursele de merit, și anume 7.500.
Bursele vor fi acordate din bugetul local al Municipiului Sibiu.
Mai multe detalii aici.

Ultima oră