FOTO Un student din Sibiu a creat un avion fără pilot, care filmează pentru misiunile Armatei
dav

Răzvan Parfenov, student în ultimul an la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a prezentat vineri,  prototipul unui avion fără pilot, dotat cu cameră video, care poate cerceta orice zonă de risc, fără ca niciun militar să fie pus în pericol. Invenția ar putea fi pusă în practică de către Armata Română. Un astfel de avion ar costa mai puțin față de ceea ce există pe piață, spune inventatorul lui, adică până în 10.000 de euro.

Decolează ca o dronă, dar este un avion

Avionul prezentat vineri la salonul de invenții de la Sibiu, este un aparat cu decolare şi aterizare pe verticală, fără pilot la bord. „Acesta decolează pe verticală ca o dronă (…) Lucrările le-am început în luna noiembrie. Am lucrat aproximativ 200 de ore. Şi până acum are vreo 7-8 zboruri pe distanţe scurte, este încă în faza de teste. Încă lucrez la partea de soft. Zboară, este stabil”, a explicat Răzvan Parfenov. Aparatul este teleghidat prin GPS de pe laptop însă poate fi controlat şi printr-o aplicaţie instalată pe un telefon mobil. Întrebat dacă ar putea fi creat un avion real, care să fie folosit de militari, în misiuni, identic cu prototipul creat de el, Răzvan Parfenov a răspuns: „Da. Este este testat, funcţionează. Este un avion cu decolare şi aterizare verticală. Nu este o simplă dronă.” Avionul a fost creat „ca să străbată distanţe cât mai mari cu consum minim de energie şi viteze destul de mari şi să survoleze zona cu o cameră, fără pilot. Are şi partea de pilot manual, dar şi autonom”, potrivit inventatorului. În prezent există un avion asemănător creat de un producător din Africa de Sud la un preţ de 10.000 de euro. FOTO Un student din Sibiu a creat un avion fără pilot, care filmează pentru misiunile Armatei

Avion care filmează şi scanează orice zonă de risc

Avionul este dotat cu o cameră video care transmite imagini live, care pot fi văzute fie cu ajutorul unor ochelari asemănători cu cei folosiţi pentru realitatea virtuală sau pe un monitor. Camera video se poate roti la 180 de grade. Răzvan Parfenov este pasionat de avioane, fiind student în ultimul an la academia militară de la Sibiu, arma Infanterie, specialitate Paraşutişti. La Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” tineri inventatori, nu numai studenţi militari, îşi prezintă lucrările, în cadrul Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti cu participare internaţională – SECOSAFT 2019 şi a Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti – Cadet INOVA’19.

 

Ultima oră

Un răspuns la “FOTO Un student din Sibiu a creat un avion fără pilot, care filmează pentru misiunile Armatei”