VIDEO FOTO Fondatorul Wikileaks a fost arestat la Londra

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a fost arestat, joi, de poliţiștii britanici, după ce agenţii au fost invitaţi să intre în ambasada Ecuadorului la Londra, unde Assange se refugiase din 2012, informează Agerpres, care citează Reuters.

„Julian Assange, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat astăzi, 11 aprilie, de agenţi ai Serviciului Metropolitan de Poliţie (MPS) la Ambasada Ecuadorului”, a transmis poliţia britanică.

Instituţia menţionată a adăugat că agenţii săi l-au arestat pe Assange după ce aceştia au fost ”invitaţi de către ambasador să intre în ambasadă, ca urmare a retragerii dreptului de azil de către guvernul ecuadorian”.

Luni, 9 aprilie, ministrul de externe al Ecuadorului, Jose Valencia, declarase că ţara sa va decide ‘în timp util’ dacă menţine sau nu azilul diplomatic acordat fondatorului WikiLeaks, în contextul în care, anterior, Ministerul Afacerilor Externe de la Quito difuzase un comunicat în care îl acuza pe Assange că a dat dovadă de nerecunoştinţă şi lipsă de respect faţă de Ecuador.

https://www.youtube.com/watch?v=8oqJiNzJQ_E

Guvernul preşedintelui Lenin Moreno a denunţat recent încălcările repetate din partea lui Julian Assange ale regulilor care reglementează condiţiile sale de azil la ambasada ecuadoriană. Din octombrie, Quito aplica fondatorului australian al WikiLeaks un protocol care reglementa vizitele şi comunicările sale în interiorul misiunii diplomatice şi prevedea, de asemenea, că nerespectarea acestuia va duce la retragerea azilului.

Julian Assange a primi azil politic în 2012 și de atunci a locuit în Ambasada Ecuadorului din capitala Marii Britanii. În 2012, Assange fusese eliberat pe cauțiune de autoritățile suedeze, fiind acuzat de abuz sexual. Aceste acuzații au fost retrase între timp.

La acel timp, Assange susținea că dacă va fi extrădat în Suedia ar putea fi arestat de autoritățile din SUA pentru acuzații legate de scandalul Wikileaks.

Poliția Metropolitană a declarat că Assange a fost arestat pentru că nu s-a predat curții.

Fondatorul WikiLeaks, 47 de ani, s-a refugiat din 2012 în Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita extrădarea sa în Suedia, unde este urmărit în cazul unui presupus viol. Dosarul a fost de atunci clasat. Dar Londra refuză să-i asigure condiţii de securitate în libertate şi menţine un mandat de arestare împotriva sa pentru încălcarea prevederilor de eliberare condiţionată decretată în cadrul dosarului suedez.

Julian Assange, naturalizat ecuadorian în 2017, a declarat că se teme că va fi arestat pentru a fi extrădat în SUA pentru publicarea în 2010 de către site-ul său a mii de documente confidenţiale ale Departamentului de Stat şi ale Pentagonului, care au fost preluate de mass-media din lumea întreagă.

De altfel, Quito a denunţat pe lângă ONU difuzarea de către WikiLeaks şi de către reţelele de socializare a unor fotografii, înregistrări video şi discuţii private ale preşedintelui Moreno, iar un raportor special al Naţiunilor Unite, Joe Cannataci, urma să se întâlnească cu Julian Assange la 25 aprilie în Ambasada Ecuadorului din Londra.

Sursa: digi24.ro

Ultima oră