Dezvăluirea primei fotografii a unei găuri negre a fost făcută în urma unor conferinţe de presă desfăşurate simultan, la Bruxelles, Lyngby, Santiago, Shanghai, Tokyo, Taipei, şi Washington D.C. Această imagine a fost obţinută de Event Horizon Telescope în urma a 20 de ani de muncă, în cadrul cărora cercetătorii au studiat găurile negre, au construit cele 8 telescoape şi le-au mutat în diferite părţi ale lumii.Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri – de trei milioane de ori mai mare decât Pământul – şi a fost descrisă de cercetători drept „un monstru“, potrivit BBC, care înghite la fiecare două zile o stea.
Gaura neagră fotografiată este de 3 milioane de ori mai mare decât Pământul
Ea se află la 500 milioane de miliarde de kilometri distanţă, în cadrul galaxiei M87 şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume. ”Găurile negre sunt cele mai misterioase obiecte din Univers”, a declarat Sheperd Doeleman, directorul proiectului, înainte de a prezenta imaginea care prezintă un inel strălucitor, format în timp ce lumina este întinsă în jurul gravitaţiei extrem de puternice din jurul găurii negre, care are o masă de 6500 de milioane de ori mai mare decât a Soarelui.
Procesul obţinerii fotografiei a fost unul dificil, deoarece oamenii de ştiinţă au avut nevoie de vreme bună în toate cele 8 părţi ale lumii în care se aflau telescoapele. Pentru a reduce şansele de ploaie, acestea au fost construite în regiuni aride, precum Polul Sud sau deşertul Atacama din Chile. Cercetătorii au vrut să obţină mai multe detalii în urma acestui proiect despre felul în care găurile negre cresc, şi ce face de fapt ca materia din jurul acestora să fie absorbită. Răspunsul la aceste întrebări ar putea explica de ce materia din jurul găurii negre din galaxia noastră, Sagittarius A, este neobişnuit de întunecată pentru o gaură neagră.
Existenţa găurilor negre este universal acceptată printre astronomi, dar încă există multe lucruri necunoscute despre ele. În iunie 2018, cercetătorii de la Universitatea Naţională Australiană au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din Univers. Găurile negre sunt alcătuite din cantităţi uriaşe de materie strânsă într-o zonă mică, potrivit NASA, creând un câmp puternic gravitaţional care atrage totul din jur, inclusiv lumina. Gaura neagră supermasivă, cunoscută drept quasar, creşte atât de repede încât poate înghiţi o masă de mărimea Soarelui la fiecare două zile. Iar în ianuarie 2019, oamenii de ştiinţă au depistat cea mai bătrână gaură neagră din univers pentru prima dată.
Această imagine reprezintă o reuşită extrem de importantă pentru oamenii de ştiinţă, demonstrând teoria relativităţii a lui Albert Einstein, pe care fizicienii o folosesc ca un ghid al universului.