Municipalitatea închide parcările din Piața Mică și Piața Huet timp de o lună

De luni, 15 aprilie, echipele Ministerului Afacerilor Externe, organizatorul Summitului european care va avea loc la Sibiu în 9 mai, vor începe instalarea corturilor din Piața Mică și Piața Huet. Aceste corturi vor fi utilizate de jurnaliștii și traducătorii prezenți la eveniment.

Pentru a permite desfășurarea lucrărilor de montaj este necesară închiderea parcărilor din Piața Mică și Piața Huet începând de luni, 15 aprilie. Acestea vor rămâne închise până în data de 16 mai, când corturile vor fi demontate.

În această perioadă, sibienii sunt rugați să se reorienteze către alte parcări din zonă, atât către cele zonale, cât și către cele de pe aliniamentele stradale.

În cazul sibienilor, persoane fizice și juridice (inclusiv instituții) care dețin abonamente pentru parcările din Piața Mică și Piața Huet, precizăm că acestea vor fi valabile pentru orice altă parcare publică stradală cu plată din Sibiu gestionată de administrația locală, cu excepția parcărilor zonale Cazarma 90 și Parcarea Teatrului, în care acccesul este reglementat prin bariere și taxe speciale.

În ceea ce privește magazinele și unitățile de alimentație publică din cele două piețe, începând din 8 aprilie accesul în Piața Mică și Piața Huet pentru aprovizionare va fi permis zilnic, între orele 5 și 9 dimineața.

 În cazul în care apar modificări sau informații noi cu privire la restricții, Primăria Sibiu le va comunica publicului în timp util.

Ultima oră

Un răspuns la “Municipalitatea închide parcările din Piața Mică și Piața Huet timp de o lună”