Tânțarii sunt cele mai deranjante zburătoare. Iar atunci când te înțeapă devin chiar enervanți. Dar, există o țară în care nu trăiesc țânțari. Niciunul. Unde este locul acesta, au aflat cei de la shtiu.ro
Cu o populație de 317,000 de locuitori, Islanda este una dintre puținele țări insulare din Europa. Aceasta se află între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic.
În Regiunea Arctică, există numeroase iazuri de mică adâncime în care țânțarii depun ouă. Aceste iazuri sunt primele care se încălzesc și se dezghețează odată ce temperatura începe să crească. Cum în Islanda nu există aceste iazuri, nici țânțarii nu au unde să se reproducă.
Un alt motiv pentru care această țară duce lipsă de țânțari ar putea fi și faptul că insectele n-ar avea destul timp cu vreme caldă la dispoziție pentru a ajunge la maturitate până când vremea rece cuprinde iarăși zona.
Ce este țânțarul?
Țânțarul este unul dintre reprezentanții cei mai banali ai numeroaselor specii de culicide. Are o lungimea este de 3-6 mm, cu corpul zvelt, este acoperit cu solzi fini, aurii, pe corp și pe picioare, cu trompa îndreptată înainte, palpii maxilari sunt cu mult mai scurți decât trompa la femelă, lungi cât trompa la mascul. Acesta emite un bâzâit constant, țiuitor, supărător, care în tăcerea nopții poate fi auzit perfect. Țânțarul se înmulțește prin ouă pe care femelele le depun pe suprafața apelor. Femela țânțar se hrănește cu sângele pasărilor, mamiferelor, inclusiv omul.
În Islanda, oamenii nu au nume de familie
În mod ciudat, aici oamenii din Islanda nu poartă nume de familie și se folosește patronimicul (nume pe care îl poartă -după tată- toți membrii unei familii). Astfel, pentru un fiu se folosește sufixul „son”, iar pentru o fiică se folosește sufixul „dottir”.
În Islanda se menţine încă sistemul arhaic nordic al numelor. Spre exemplu, dacă pe un bărbat îl cheamă Gustaf, iar pe fiul său Jon, acesta se va numi Jon Gustafsson, adică „fiul lui Gustaf”. De exemplu, dacă pe un bărbat îl cheamă Gustaf, iar pe fiica sa Kristin, ea se va numi Kristin Gustafdottir, adică „fiica lui Gustaf”.
Copiii nerecunoscuti de tatăl lor primesc automat un patronimic rezultat din numele mamei. În Evul Mediu, s-a utilizat și la noi acest sistem, mai ales în regiunea Moldovei acolo unde fetele erau denumite „Amariei” sau „Avădanei”.