Mâncarea proastă duce la mai multe decese decât fumatul

Dietele nesănătoase, mâncatul haotic și calitatea alimentelor sunt responsabile de 20% dintre decesele la nivel mondial. este un procentaj mai mare decât cele provocate de fumat, arată un studiu desfășurat în 195 de țări, timp de 27 de ani. 

„Obiceiurile alimentare proaste – respectiv consumarea unei mari cantităţi de alimente nesănătoase, precum carnea roşie, cea procesată, băuturile acidulate cu zahăr şi a unei cantităţi reduse de produse sănătoase, precum fructe, legume, nuci, cereale integrale şi seminţe – provoacă mai multe decese la nivel mondial decât ceilalţi factori la un loc”, a declarat autorul acestui studiu, medicul Ashkan Afshin, profesor la Universitatea din Washington, pentru CBS News.

Mâncarea proastă duce la mai multe decese decât fumatul

Studiul, finanţat de Bill & Melinda Gates Foundation şi publicat în prestigioasa revistă medicală The Lancet, a urmărit tendinţele de consum privind 15 tipuri de diete, în perioada 1990 – 2017, în 195 de ţări. Printre aceste diete alimentare s-au numărat cele cu cantităţi reduse de fructe, legume, leguminoase, cereale integrale, nuci şi seminţe, lapte, fibre, calciu, acizi graşi omega 3 din fructe de mare, grăsimi polinesaturate şi cele cu cantităţi ridicate de carne roşie, carne procesată, băuturi acidulate cu mult zahăr, acizi graşi trans (din grăsimi vegetale) şi sare.

Rezultatele monitorizării au arătat că, în 2017, 11 milioane de persoane au murit din cauza unei diete alimentare nesănătoase. Aproximativ 10 milioane de persoane au murit din cauza unei maladii cardiace, 913.000, de un cancer asociat obezităţii şi 339.000, de diabet de tipul 2.

CARE DIETE AU PROVOCAT JUMĂTATE DINTRE DECESE
Dietele bogate în sare şi cu un conţinut scăzut de cereale integrale şi de fructe au provocat jumătate dintre aceste decese.

Dintre cele 195 de ţări analizate, Israel a raportat cea mai mică rată a mortalităţii provocate de o dietă alimentară proastă, iar Uzbekistan, cea mai mare.

Totodată, cercetătorii au descoperit că cele mai multe decese au fost provocate de dietele cu o cantitate insuficientă de alimente sănătoase, mai degrabă decât un consum excesiv de alimente nesănătoase.

De exemplu, un consum insuficient de cereale integrale a fost factorul de risc de deces cel mai mare în mai multe ţări, printre care SUA.

Un consum ridicat de sare a fost cel mai mare factor de risc de deces în multe ţări asiatice, un consum redus de fructe este considerat cea mai mare problemă în Africa subsahariană, iar, în Mexic, principalul factor de risc a fost consumul prea mic de nuci şi cereale. Printre ceilalţi factori de risc importanţi se numără consumul excesiv de carne roşie, carne procesată, grăsimi trans şi băuturi dulci.

Tracy Parker, specialist dietetician la British Heart Foundation, spune că regulile generale pentru un stil de viaţă sănătos impun un consum mare de fructe, legume, leguminoase, peşte şi cereale integrale. De asemenea, trebuie redus consumul de alimente bogate în sare, zahăr, grăsimi saturate şi de calorii, lucru care va duce la scăderea riscului de obezitate, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială şi diabet de tipul 2, toate cunoscute ca factor de risc pentru maladii cardiace şi ale sistemului circulator.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică