FOTO Un sibian a murit și doi au fost răniți într-un accident grav produs la ieșirea din Avrig

Sibianul care a produs accidentul a murit și alte două persoane au fost rănite sâmbătă seara, pe DN1, la ieșirea din Avrig spre Brașov. Șoferul unui autoturism a intrat într-un TIR, după care a fost proiectat în altă mașină. Șoferul vinovat avea 73 de ani și era din Sibiu. A murit imediat după accident.

Accident grav din cauza neacordării de prioritate

Șoferul unui autoturism a intrat în DN1, fără să acorde prioritate. Astfel a intrat direct într-un TIR care circula spre Brașov. În urma impactului a fost proiectat în altă mașină care mergea regulamentar spre Sibiu. „Pe DN 1, km. 282+900, ieşire din Avrig spre Braşov, şoferul unui turism pătrunde în drumul naţional, fără  să acorde prioritate şi intră în coliziune cu un ansamblu tir condus regulamentar spre Braşov, după care este proiectat într-un alt turism condus regulamentar spre Sibiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Elena Welter. Potrivit acesteia, sibianul care a cauzat accidentul, a decedat.

Două ambulanţe SMURD şi un echipaj de descarcerare intervin la accidentul de la ieşirea din Avrig

„ISU Sibiu intervine cu 2 echipaje Smurd și un echipaj de descarcerare pe DN1, km 282+900,Avrig ,la accident rutier pentru acordarea asistenței medicale , din primele informații sunt 3 victime”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Alina Voina.

Ultima oră