Job-ul perfect – Ești plătit cu 19.000 de dolari ca să stai în pat două luni de zile

NASA te plătește cu aproape 19.000 de dolari ca să stai în pat două luni de zile. Cei care vor să participe la studiu trebuie să ia în calcul doar câteva condiții.

Potrivit CNN, citat de digi24.ro, oamenii de știință de la NASA caută femei care să participe la un studiu despre efectele lipsei gravitației asupra organismului uman. Pentru asta participantele la studiu trebuie să stea în pat timp de 60 de zile. Plata pentru cele două luni de „muncă”: 18.552 de dolari.
Atunci când astronauții sunt în spațiu, imponderabilitatea duce la schimbări în corpul acestora. Printre altele, mușchii se atrofiază, oasele devin mai puțin rezistente, iar toate fluidele din corp se ridică spre cap, potrivit Centrului Aerospațial German, care va face acest studiu la cererea comună a NASA și Agenției Spațiale Europene.
Acum, NASA vrea să găsească soluții la aceste probleme, folosind odihna la pat pentru a studia efectele imponderabilității. Găsirea unor soluții este necesară pentru ca astronauții să nu mai piardă majoritatea timpului petrecut pe Stația Spațială Internațională cu exercițiile fizice care îi țin în formă.
Oamenii de știință au creat deja un dispozitiv menit să genereze gravitație artificială și să corecteze distribuția de fluide în organism și plănuiesc să-l testeze pe doua treimi dintre participante în fiecare zi.
Toate participantele la studiu vor avea o cameră privată și vor sta într-un pat înclinat la 6 grade, cu capul în jos. Toate activitățile – inclusiv mâncat, duș și mers la toaletă – trebuie să se desfășoare în pat.
O echipă de nutriționiști va crea un meniu special, astfel încât participantele la studiu să nu ia în greutate în cele două luni. Însă Centrul Aerospațial German specifică pe site-ul oficial că mesele nu vor fi „foarte sănătoase” și că, uneori, se vor servi inclusiv clătite și alte dulciuri.
Studiul este compus din două părți. Primul grup – 12 femei și 12 bărbați – este deja instalat în centrul de cercetare. Nu se știe încă de câți oameni este nevoie pentru etapa următoare, însă aceasta se va desfășura în perioada septembrie – decembrie 2019.
Oamenii de știință caută femei între 24 și 55 de ani, nefumătoare. Doritoarele trebuie să știe limba germană.

Ultima oră