mona lisa nu mai are gene și sprâncene. e o curiozitate

Celebra lucrare a lui Leonardo da vinci, Mona Lisa, a fost pictată între anii 1503 și 1506. Acum 15 ani era evaluată la 626 milioane de dolari, chiar dacă a uimit mereu prin simplitatea lucrării. Dar, celebra față a Mona Lisei nu are gene și sprâncene. De ce, au scris cei de la shtiu.ro

Cei mai mulți istorici consideră că Mona Lisa (cunoscută și sub numele de Gioconda) ar fi Lisa Gheraldini, soția lui Francesco del Giocondo, un comerciant din Florența. Se pare că la origini, Mona Lisa a avut gene și sprâncene care au fost şterse de-a lungul timpului din cauza restaurărilor. O teorie este aceea că mai marii bisericii au dorit acoperirea genelor și sprâncenelor întrucât Gioconda era considerată prea… „sexy”. Leondaro le-ar fi pictat, însă preoţii i-au cerut să le acopere.

mona lisa nu mai are gene și sprâncene. e o curiozitate

Cum a fost furată Mona Lisa?
În anul 1911 a fost furată din muzeu de un pungaş mărunt. Acesta s-a deghizat în muncitor, a intrat în clădire, a tăiat tabloul, l-a ascuns sub salopetă şi a plecat liniştit. A fost arestat doi ani mai târziu, în timp ce încerca s-o vândă pe Mona Lisa unui comerciant de artă.

Pictura a stat în dormitorul lui Napoleon
Nu se știe exact anul însă tabloul ar fi ajuns în Franța prin intermediul unui elev de-al lui Leonardo. Francisc I al Franței (foto jos), care a trăit între 1494 și 1547 și-a decorat baia cu acest tablou.

mona lisa nu mai are gene și sprâncene. e o curiozitate

În timpul lui Ludovic al XIV-lea, lucrarea a fost expusă la Versailles. După Revoluția Franceza (1789-1799), tabloul Mona Lisa este expus la Luvru. Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul sau dormitor, din Palatul Tuileries. Începând cu anul 1804, opera de artă a ajuns din nou în Luvru din Paris.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică