Zeci de cazuri nou-confirmate de rujeolă raportate în ultimele zile în România

Nu mai puțin de 82 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate și confirmate în ultima săptămână în 10 judeţe şi în Bucureşti, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național pentru Sănătate Publică.

În ultima săptămână, au fost raportate încă 82 de cazuri nou confirmate de rujeolă în 10 județe și în București, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Sălaj (25), Iași (20), București și Prahova (câte 9), Teleorman (8).
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate pana la data de 29 martie este 16.293, din care 62 de decese.
Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică