FC Hermannstadt a pierdut vineri seară cu 2-0 meciul disputat în deplasare cu Dinamo. Sibienii au avut un start catastrofal de meci.
Miriuță&co au plecat cu mâna goală din Capitală. Sibienii au capotat cu 0-2 în fața lui Dinamo, scorul final fiind pecetluit încă din primele 15 minute. Dinamoviștii au marcat din două faze fixe, iar handicapul s-a dovedit a fi unul de neremontat pentru gruparea sibiană.
Dinamo - Hermannstadt: 1-0, gol Montini / Liga 1, et 3 play out ed 2018-2019
Astfel că golurile lui Montini (minutul 12) și Klimavicius (minutul 15) au pus plumb în picioarele fotbaliștilor de la FC Hermannstadt.
Dinamo - Hermannstadt: 2-0, gol Klimavicius ( 15) Liga 1, et 3 play out ed 2018-2019
Deși au avut 10 cornere și vreo 2-3 ocazii mari de a marca, Sibiul a plecat cu mâna goală din Capitală. La scorul de 2-0 pentru „câini”, Linas Klimavicius, marcatorul golului secund al roș-albilor, l-a trântit în careu pe Tsoumou, dar arbitrul central nu a dat nimic.
Miriuță s-a mâniat
’’Am făcut aceleași greșeli pe care le-am făcut și cu Chiajna. S-a jucat meciul în primele 15 minute. Am luat două goluri din două acțiuni. Am avut prima repriză vreo 20 de minute în care am jucat bine, iar în a doua repriză am fost peste ei. Dacă nu bagi mingea în poartă, fotbalul te pedepsește”, a declarat Miriuță, după meci.
Echipa noastră rămâne cu 17 puncte în clasament și pe loc de baraj. Runda viitoare evoluăm la Pitești cu Poli Iași, meciul fiind programat pe 6 aprilie de la ora 17.00.