A fugit de polițiști și a abandonat mașina – Ce riscă un tânăr fără permis din Brateiu
FOTO arhivă

Un tânăr de 18 ani din Brateiu s-a ales cu un dosar penal, după ce s-a urcat la volan și a gonit pe străzile din localitate, fără să aibă permis de conducere. Atunci când a fost depistat de polițiști, tânărul și-a continuat drumul și, la un moment dat, a abandonat mașina și s-a făcut nevăzut.

„La data de 27 martie a.c., în jurul orei 20,30, în localitatea Brateiu, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus pe strada Principală. Acesta și-a continuat deplasarea, iar la câteva sute de metri a oprit, a abandonat autoturismul și a fugit într-o direcție necunoscută”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

A fugit de polițiști și a abandonat mașina – Ce riscă un tânăr fără permis din Brateiu

La data de 28 martie a.c., cel aflat la volan a fost identificat, fiind vorba despre un localnic în vârstă de 18 ani, care nu posedă permis de conducere. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică