Primăria respinge oferta sibianului care și-a oferit muncitorii pentru finalizarea lucrărilor la stadionul Municipal

Un sibian a trimis, zilele trecute, o adresă către Primăria Sibiu, în care menționa că este dispus să ofere ajutor gratuit, pentru finalizarea lucrărilor de la Stadionul Municipal. Astfel, omul urma să trimită doi dintre muncitorii angajați la firma sa și să lucreze acolo timp de o lună.

Primăria Sibiu însă a respins oferta sibianului, spunând că este imposibilă o astfel colaborare, deoarece „amplasamentul Stadionului Municipal Sibiu este predat constructorului, iar beneficiarul nu poate permite intervenția altor persoane în vederea executării lucrărilor care fac obiectul contractului de Reabilitare a Stadionului Municipal Sibiu”, se arată în răspuns.

Sibianul, contactat de Ora de Sibiu, spune că nu se aștepta la acesta răspuns. „Este totuși un <<nu>> cu nuanțe de un viitor <<da>>. Eu sper că putem face ceva, mulți oameni mi-au scris că vor să se implice”, spune Andrei Bițu, solicitantul cererii.

Omul ar fi fost dispus să ofere gratuit, timp de o lună, la un program de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână, doi muncitori calificați pentru avansarea lucrărilor la stadion. Desi Primăria nu i-a dat un răspuns afirmativ, Bițu spune că este pregătit să ajute la redeschiderea stadionului.

„O să fac toate demersurile legale pentru a pune umărul la redeschiderea stadionului, dacă este nevoie voi participa și la licitație, deși nu mi-am dorit niciodată contracte cu statul, tocmai pentru a nu fi nevoit să fac compromisuri”, a declarant sibianul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică