Nicu Ceaușescu s-a ascuns într-o cușcă în timpul unui meci de fotbal la Sibiu. Se ferea de paparazzi

Acum 30 de ani a avut loc la Sibiu meciul de fotbal dintre România și Italia. România a câștigat cu 1-0, fiind și ultima victorie împotriva italienilor. Acel meci însă a mai marcat un eveniment- Nicolae Ceaușescu a ordonat ca fiul său Nicu să nu fie fotografiat, astfel că de frica paparazzilor, acesta a stat ascuns într-o cușcă, scrie libertatea.ro

În vârstă de 84 de ani, Mircea Pascu, fost președinte al FRF (februarie – august 1990) și-a reamintit o fază antologică de la meciul din 29 martie 1989.

Pe un stadion plin-ochi, Nicu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu, a urmărit jocul amical România – Italia dintr-o „cușcă”! Pe atunci, Nicu Ceaușescu era prim secretar al județului Sibiu și, se vorbea, următorul președinte al României Socialiste!

„Italienii au venit cu o grămadă de ziarişti la Sibiu. Cunoşteau situaţia din România, ştiau că în acest judeţ prim-secretar era Nicu şi voiau să dea materiale cu el. N-au avut, însă, prea multe de scris. De ce? Pentru că ziariştii au fost cazați la «Împăratul Romanilor», unde li s-a pus la dispoziţie orice. De la whisky până la icre negre, aşa că n-au avut ce articole «de senzaţie» să dea!”, a dezvăluit, pentru cititorii Libertatea, Mircea Pascu.

Omul care în 1989 ocupa postul de vicepreședinte al FRF a continuat: „Lupta mare a fost pentru italieni să-l caute şi să-l fotografieze pe Nicu Ceauşescu. Acesta a primit însă ordin de la tatăl său să stea ascuns pe perioada în care au stat italienii la Sibiu. Nici la meci n-a fost văzut. Am aflat ulterior că s-a pitit sus, la oficială, într-o cuşcă montată acolo. A urmărit jocul printr-o crăpătură”. Atunci, România a învins Italia cu 1-0, printr-un gol reușit de Ioan Ovidiu Sabău. A fost ultima victorie a tricolorilor în fața Italiei și momentul în care a căpătat contur „Generația de aur” a fotbalului românesc.

Nicu Ceaușescu s-a ascuns într-o cușcă în timpul unui meci de fotbal la Sibiu. Se ferea de paparazzi
Foto Gazeta sporturilor

„Atunci am avut o echipă foarte bună, care se putea bătea cu orice adversar. Nu știu când vom mai avea o astfel de generație talentată”, a conchis Pascu. România și Italia au disputat 17 meciuri directe. Tricolorii au câștigat de două ori (1-0, în 1983, în preliminariile CE 1984 și acel 1-0 din 1989), iar „macaronarii” de zece ori. Cinci întâlniri s-au încheiat la egalitate. Nicu Ceaușescu s-a stinns din viață în septembrie 1996, la 45 de ani, din cauza unei ciroze hepatice.

Nicu Ceaușescu a stat în cușcă, verii Becali – pe bancă

Nicu Ceaușescu s-a ascuns într-o cușcă în timpul unui meci de fotbal la Sibiu. Se ferea de paparazzi

Dacă Nicu Ceaușescu a stat în cușcă, Gigi Becali și vărul său, Victor Becali, au urmărit meciul România – Italia de pe o bancă aflată pe marginea terenului. Acest lucru a fost posibil pentru că Gigi, dar și Victor erau prieteni cu jucători de la Steaua, în frunte cu Gică Hagi.

„Gigi ieșea mult cu Hagi, erau buni prieteni. Și atunci îi placea să fie în prim-plan. Avea bani ca și acum. Înainte de ’89, Becali era la fel ca azi, numai că atunci venea în cantonament la noi și ne vindea iaurt și brânză de cea mai bună calitate”, a dezvăluit, în urmă cu câțiva ani, fostul international Gabi Balint.

Ultima oră