Dosare penale pentru doi sibieni, în urma unei tamponări – Au mințit în declarații
FOTO: arhivă

Doi sibieni, tată și fiu, s-au ales cu dosare penale, după ce au mințit la declarațiile unei tamponări. Aceștia au ajuns la secție miercuri, în jurul orei 18.30.

„La data de 27 martie, în jurul orei 18,00, în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Vasile Aaron cu Ceferiștilor, pe fondul neacordării de prioritate auto de către un sibian în vârstă de 21 de ani, s-a produs o coliziune între două autoturisme, eveniment soldat numai cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Dosare penale pentru doi sibieni, în urma unei tamponări – Au mințit în declarații

Astfel, în jurul orei 18.30, la sediul Biroului Rutier Sibiu s-au prezentat trei bărbați, doi dintre aceștia declarând că au condus autoturismele în cauză. După verificarea declarațiilor de tamponare completate de către cei doi conducători auto și în urma audierii martorilor care au asistat la producerea evenimentului, polițiștii au constatat că declarația șoferului care a circulat regulamentar în intersecție nu ar corespunde situației reale, bărbatul în vârstă de 27 de ani, sibian, declarând fals că a condus autoturismul deși cel care se aflase la volan în momentul producerii tamponării ar fi fost tatăl acestuia, în vârstă de 60 de ani. Acesta din urmă, la rândul său, a declarat fals polițiștilor faptul că nu el s-ar fi aflat la volanul mașinii în momentul producerii coliziunii, ci fiul său.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, urmând ca soluția să fie dată prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

„De asemenea, în urma acestui eveniment rutier, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a înregistrat și plângerea șoferului care nu a acordat prioritate, plângere prin care reclamă faptul că, imediat după producerea tamponării, ar fi fost agresat fizic de către bărbatul în vârstă de 60 de ani”, mai spune Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În acest caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică