VIDEO - Unul din cei mai periculoși criminali din lume, arestat în România la Cluj

Un bărbat căutat pentru crimă a fost arestat în plină stradă la Cluj-Napoca. Britanicul Shane O’Brien se afla pe lista Interpol și este unul dintre cei mai căutați criminali din lume la ora actuală.

Suspectul a fost prins sâmbătă după-amiază, într-o operațiune a poliției, pe Bulevardul Ferdinand din Cluj – Napoca.
Potrivit anchetatorilor, este vorba despre un tânăr 31 de ani din Londra, căutat pentru mai multe crime. În jurul orei 16.00, el a fost oprit de polițiștii din Cluj și avea asupra sa acte de identitate false.
”Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române”, transmit polițiștii într-un comunicat.
O înregistrare video filmată dintr-o mașină arată momentul în care tânărul e imobilizat la pământ, de trupele speciale. Zona e circulată, iar trecătorii sunt văzuți mergând chiar pe lângă polițiștii care-l imobilizau pe suspect.

VIDEO - Unul din cei mai periculoși criminali din lume, arestat în România la Cluj

Vizat de extrădare
Pe numele britanicului exista un mandat european de arestare. În operațiunea de capturare au participat polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
”La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj”, se mai afirmă în comunicat.
Polițiștii mai spun că individul ”va fi prezentat Parchetului Curții de Apel Cluj, pentru luarea măsurilor ce se impun, în vederea confirmării mandatului european de arestare”.
VIDEO AICI
Identitatea criminalului
Individul prins în Cluj se numește Shane O’Brien. E căutat în Marea Britanie pentru o crimă teribilă comisă în 2015. Atunci, a ucis un tânăr de 21 de ani într-un bar din vestul Londrei. L-a înjunghiat cu un cuțit, aparent fără motiv.
Shane O’Brien a reușit să se ascundă aproape 4 ani. Pe capul său a fost emisă o recompensă de 50 de mii de lire în Marea Britanie. El se afla pe lista Europol a celor mai căutați fugari, dar, de asemenea, era căutat și de Interpol.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică