Legea ridesharing: Ce obligații vor avea șoferii de Uber

Șoferii de Uber vor fi nevoiți, de acum înainte, să respecte aproape aceleași reguli pe care le au șoferii de taxi. Mai exact, potrivit legii ridesharingului, șoferii vor fi obligați să aibă o anumită vârstă, o experiență de șofat minimă, un certificat de atestare și cazierul curat.

Potrivit avocatnet.ro, proiectul de act normativ care vizează aplicațiile de tip ridesharing, cum sunt Uber, Bolt și nu numai, respectiv Propunerea legislativă privind activităţile de transport alternativ cu un vehicul cu conducător auto – „VTS”, a fost adoptat luni de către senatori. Astfel, inițiativa legislativă trebuie, pentru a se putea aplica, să mai parcurgă câțiva pași, respectiv să primească și votul favorabil al deputaților, semnătura șefului statului și să fie publicată în Monitorul Oficial.

Legea ridesharing: Ce obligații vor avea șoferii de Uber

În mod concret, propunerea legislativă stabilește, printre altele, toate obligațiile pe care le au cei ce vor să colaboreze cu furnizorii de servicii de tip ridesharing. De fapt, cele mai multe dintre aceste obligații le revin și taximetriștilor.
Mai exact, după cum stabilește cea mai nouă versiune a proiectului de act normativ, șoferii care câștigă bani prin aplicațiile de ridesharing vor fi obligați să aibă vârsta de cel puțin 21 de ani, să dețină un certificat de atestare profesională emis de Autoritatea Rutieră Română și să dețină un permis de conducere categoria B de cel puțin doi ani.

Suplimentar, atunci când vor dori să colaboreze cu o firmă care asigură servicii de tip ridesharing, șoferii vor trebui să se asigure că au cazierul judiciar curat. Acest lucru înseamnă, potrivit inițiativei legislative, că nu au fost condamnați pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice (conducerea unui autoturism neînmatriculat, conducerea fără permis, părăsirea locului accidentului și altele), infracțiuni privind traficul și consumul de droguri, infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile (omor, lovire etc.), infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (viol, agresiune sexuală etc.) sau infracțiuni contra patrimoniului (furt, tâlhărie, fraudă și altele).
Totodată, șoferii care se ocupă de transportul alternativ de tip ridesharing vor trebui să fie apți din punct de vedere medical și psihologic, iar mașina pe care o conduc să aibă inspecție tehnică periodică valabilă, făcută la intervale de șase luni.

Totuși, există și câteva condiții pe care trebuie să le respecte numai șoferii care câștigă bani prin aplicațiile de ridesharing. Este vorba, mai exact, despre faptul că aceștia vor putea lucra pentru o firmă care oferă servicii de tip ridesharing doar dacă nu au avut permisul de conducere suspendat în ultimii cinci ani pentru conducerea mașinii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive sau dacă nu au fost implicați, din vina lor, în accidente rutiere din care a rezultat decesul sau rănirea unor persoane.
Șoferii care nu vor respecta condițiile impuse de proiectul de act normativ vor putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei. Spre exemplu, aceștia vor putea fi amendați pentru că nu dețin un certificat de atestare profesională, pentru că cer mai mulți bani decât ar trebui sau fac curse cu o altă mașină decât cea înregistrată pe platforma digitală.

Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: avocatnet.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică