Clipe de coșmar pentru o copilă de doar 7 ani din Laslea. A fost mușcată în fața casei, de câinele unui vecin. Fetița are nevoie de recuperare medicală și, cel mai probabil, va rămâne cu cicatrici pentru toată viața. Mama acesteia a făcut sesizări la Poliție și Primărie, în speranța că acel câine nu va mai ataca pe altcineva, însă, potrivit acesteia, nu o bagă nimeni în seamă.
Copila, plină de sânge în fața porții
Totul s-a întâmplat marți, 19 martie, în jurul orei 16.30. Potrivit mamei copilei, aceasta plecase să se joace cu rolele cu fiica unei vecine. A lăsat-o să meargă singură, fiindcă locuiesc la doar o casă distanță unele de altele, fiind convinsă că nu are ce să pățească. Numai că, într-o fracțiune de secundă, când a pășit pe trotuarul din fața casei, câinele unui alt vecin a ieșit din curte, poarta fiind deschisă, și s-a năpustit asupra micuței. Strigătele ei de durere și teamă au ajuns de îndată la mamă. Aceasta a venit în fugă să-și scoată copila din colții animalului.
„Copila a ieșit cu rolele de la noi din curte. A văzut-o câinele și a ieșit și el din curtea vecinului, că era poarta deschisă. A mușcat-o de gât și de față. Dacă ajungeau colții la o venă de pe gât, putea să moară”, spune înspăimântată mama.
„Nu poate să mânânce, nu iese afară… a rămas cu traume”
În urma incidentului, mama a dus-o de urgență pe copilă la Chirurgie în Sighișoara. Timp de două ore aceasta a stat sub observația medicilor, care i-au dezinfectat rănile, au pansat-o și i-au administrat un vaccin. Acum, micuța a rămas cu traume. Mama ia în considerare varianta terapiei la psiholog.
„Nici la școală nu pot s-o trimit. A mușcat-o de gât, nu poate să mănânce… Doar supă strecurată. Seara doarme cu gâtul întins, cu capul în sus, că dacă nu stă dreaptă i se adună pansamentul. Nici pe stradă nu mai iese, de teamă.
Primarul îi întoarce spatele, stăpânul câinelui spune că nu e vinovat
Femeia a scos și un certificat medico-legal. Speră din suflet că alți oameni nu vor mai fi mușcați de câini în comună, astfel că a mers și la primar pentru a-i prezenta situația. „Am fost la domnul primar și mi-a întors spatele. Am vrut să vorbesc cu dânsul și mi-a spus că are treabă. Nu se poate așa ceva, să nu vrea nimeni să mă ajute”, spune mama.
De asemenea, în data de 19 martie, s-a dus și la stăpânul câinelui, un tânăr în vârstă de 33 de ani. Acesta i-a spus femeii însă că el nu e vinovat de nimic. „L-am rugat să își lege câinele și nu a vrut. Mi-a spus că nu mușcă și că în curtea lui face ce vrea. I-am zis să vină să o vadă pe fiica mea, să vadă în ce fel arată și mi-a spus că nu câinele lui i-a făcut asta. M-a trimis la Poliție, că pe el nu îl interesează și nu îi face lui nimeni nimic. A fost extrem de arogant. Nici măcar scuze nu și-a cerut”, povestește mama.
Astfel, mama s-a dus și la Poliție, unde a făcut o sesizare. „În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală in-rem, conform art. 12 din O.U.G. nr. 55/2002, privind săvârșirea infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Câinele a vrut să atace și alți oameni din comună
Mama copilei a povestit că nu este prima oară când câinele omului are astfel de reacții. Tot vecinii sunt speriați și le e frică să mai iasă în stradă. „Ne e frică să ieșim pe stradă, nu am ajuns să ne ținem copiii în casă. Toții vecinii se tem. O vecină și-a făcut gard la grădină, de frică să nu sară la ea în curte. Și o altă vecină, la care trebuia să meargă atunci fetița, a pățit ceva asemănător. Câinele a dar să sară la copila ei și atunci a început un vecin să îl gonească cu pietre…”, povestește speriată mama.
Femeia acuză și cere ca vecinii să își lege câinii
După toată această poveste, mama copilei atacată spune că mai sunt și alți vecini care nu ăși țin câinii legați. Nu știe cui să îi mai ceară ajutorul în această poveste. A depus sesizări atât la Primărie, cât și la Poliție. Ceea ce este incredibil, este faptul că nu poate ieși în stradă decât cu o bâtă în mână în caz că trebuie să se apere. „Nu e vorba numai de cazul meu, e vorba de toată comuna, că e plin de câini. Trebuie să ieși cu o coajă de pâine în mână sau cu un băț, că ți-e frică”, a adăugat femeia.
În acest moment, copila trebuie să meargă o dată la două zile la spital, pentru a-și schimba pansamentele. În același timp, la fiecare trei zile, e nevoie să i se facă vaccinul. În plus, are o serie de medicamente pe care trebuie să le ia zilnic.