Protest cu taxi-uri, autocare și microbuze în fața Guvernului României

Piața victoriei din București este blocată miercuri de un protest al transportatorilor. Protestul este organziat de  Federaţia Operatorilor de Tranport. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că guvernul nu a adoptat încă două ordonanțe de urgență, iar acest lucru ar putea bloca activitatea transportatorilor, scrie digi24.ro

Ce solicită reprezentanţii FORT?

În primul rând, eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei. Aceasta le permite, în acest moment, firmelor din judeţul Ilfov să aibă activitate în Bucureşti, deşi nu au autorizaţii eliberate de primăria generală a Capitalei. În al doilea rând, prelungirea programelor de transport pentru rutele judeţene şi naţionale. Contractele aflate în vigoare urmează să expire în luna iunie, iar pentru a participa la noile licitaţii, firmele trebuie să aibă microbuze şi autocare noi.

Ca de fiecare dată, protestul transportatorilor este însoţit de restricţii de circulaţie. De la ora 6:30, accesul maşinilor va fi interzis pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei. Dacă va fi nevoie, poliţiştii vor blocat circulaţia până la Piaţa Presei Libere. În funcţie de câte maşini vor ajunge în Piaţa Victoriei ar mai putea fi restricţii şi pe Str. Paris și breteaua care face legătura cu Bd. Iancu de Hunedoara. În faţa Guvernului se va asigura traficul pe două benzi pe sens.

Ultima oră