video foto școala bucuriei se află la rășinari. aici elevii și profesorii dansează zumba dimineața

La Rășinari se află o altfel de școală. Aici elevii și profesorii, în fiecare dimineață cu soare, dansează împreună Zumba, după care intonează imnul național și abia pe urmă intră la ore. Ideea năstrușnică i-a aparținut directoarei, o profesoară de română, care a dorit ca elevii să devină buni români, dar și să facă mai mult sport, însă cu zâmbetul pe față.

Înviorare pe ritmuri de Zumba

video foto școala bucuriei se află la rășinari. aici elevii și profesorii dansează zumba dimineața

În mod special, de anul trecut, anul Centenarului, cei 330 de elevi de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Răşinari au învăţat şi intonează zilnic imnul naţional. „Eu am avut o idee, fiind an centenar anul trecut, am zis hai să cântăm imnul”, explică directoarea şcolii din Răşinari, profesoara Daniela Secu. Însă nu toţi copiii şi nu toţi părinţii s-au bucurat la fel de mult ca şi directoarea, când au auzit că dimineaţa, de la ora 7.55, câteva minute trebuie intonat imnul. Aşa că directoarea a găsit o altă idee, ca să combine sportul cu patriotismul. Aşa că a decis, prima dată, copiii şi profesorii, desigur cei care pot şi doresc asta, dimineaţa timp de trei minute dansează împreună Zumba, după care se intonează imnul. „La ora 7.55 dimineața începe Zumba, trei minute, până la 7.58 și pe urmă două minute se cântă imnul până la fix și după aceea se sună de intrare”, explică directoarea Daniela Secu. Și așa, de câteva luni bune, școala din comuna Rășinari s-a transformat într-o școală a bucuriei, în care ziua începe cu voioșie. „Înviorarea este într-un mod plăcut, original, ca să ne bucurăm de o stare de bine”, spune directoarea Daniela Secu. Deşi pare un dans destinat doar fetelor, la Răşinari şi băieţii au învăţat paşii de Zumba. Dacă la început părea o idee neobişnuită, acum dansul şcolii din Răşinari a devenit ceva normal. Totul datorită unei directoare care şi-a propus ca în şcoala pe care o conduce şi unde şi ea a fost elevă, să fie o atmosferă pozitivă, de bună dispoziţie şi optimism şi copiii să nu fugă de orele de sport şi de mişcare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică