Atenție la job-urile din străinătate. Tot mai mulți români exploatați

Salariile mai mari față de cele din România, promise de angajatori din Occident sunt foarte atractive pentru cei care în țară nu reușesc să se descurce. Dar, din ce în ce mai des, românii plecați la muncă în străinătate spun că au fost exploatați, condițiile promise nu au fost nici pe departe îndeplinite, iar de multe ori nici nu și-au primit salariile., scrie digi24.ro

Românii din judeţele în care salariile sunt cele mai mici din ţară au fost primii care anul trecut au căzut în plasa traficanţilor care i-au momit cu oferte în străinătate. Cei mai mulţi dintre ei au ajuns în Marea Britanie, acolo unde ofertele de muncă păreau de nerefuzat – cel puţin la prima vedere. Asta ne povesteşte Alex, un tânăr care la doar 25 de ani a fost păcălit de un verişor să meargă la muncă într-un oraş din Anglia.

Alex – victimă: Cunoştinţa asta a mea, cât timp vorbeam, îmi spunea că este un job unde o să lucrez 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, adică programul standard legal. Și acolo nu am primit decât în prima săptămână 10 -15 lire şi atât.

În realitate însă, Alex, povesteşte că a fost pus să muncească dublu şi în condiţii mizere. A fost forţat să locuiască într-o cameră mult prea mică, susţine el, alături de alte 7 persoane.

Alex – victimă: Era un fel de pod al unui case, cam aşa arăta, la baie nu aveai condiţii, apa era rece la toaletă la fel nu funcţiona, bucătăria era foarte murdară nu puteai să găteşti absolut nimic.

Tânărul spune că a primit banii doar în prima săptămână. Iar când a refuzat să meargă la muncă, s-a trezit încuiat în casă.

Alex – victimă: Am stat două zile, pentru că am refuzat să merg la muncă, am stat încuiat în casă.

-Te-au încuiat ei?

-Da, de teamă să nu plec, să le fur ceva şi să plec cu ceva de-al lor.

-Ai avut ce să mănânci?

-Nu, atunci au fost zilele în care am fost nemâncat.

După o lună de zile de chin, Alex a reuşit să scape, după ce a anunţat poliţia. Sunt puţini însă cei care reuşesc să scape din mâinile traficanţilor.

Cătălin Muti – avocat: Victima este deposedată de acte de telefonul mobil pentru a fi impiedicată să fugă sau să ia contact cu alte persoane.

Specialiştii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane spun că nici nu este greu ca oamenii să cadă în plasa traficanţilor. Majoritatea provin din mediul rural si au doar opt clase, iar recrutorii exploatează naivitatea acestora.

Cms. șef Ciprian Ghițuleasca – purtător de cuvânt ANITP: Deci nu vă aşteptaţi ca un traficant să fie acea persoană nebărbierită cu o privire fioroasă şi foarte prost îmbrăcat. Este o persoană foarte tânără, foarte agreabila, sociabilă, ai senzaţia că te poate ajuta oricând că are foarte multe relaţii. El practic are în spate o intreaga reţea infracţională.

Anul trecut 120 de persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de persoane – infractiune pedepsită cu 10 ani de închisoare.

Ultima oră