Părintele Constantin Necula, unul din cei mai cunoscuți preoți creștin ortodocși din Sibiu, anunță că s-a retras de pe Facebook, din cauză că apăruseră conturi false, care cereau bani enoriaşilor în numele lui. Preotul sibian le spune credincioșilor pasionați de tehnologie, că Biserica este încă prezentă în mediul online.
Preotul Constantin Necula: „Eu m-am retras din rumoarea Facebook-ului”
Preotul Constantin Necula, cunoscut misionar sibian, anunţă că nu mai este prezent pe Facebook, într-un interviu acordat luni, AGERPRES. „Biserica este prezentă în mediul online. Cred că pentru creştini este o chestiune de alegere personală. Eu m-am retras din rumoarea Facebook-ului pentru a mă aduna pe lucrurile pe care le am de împlinit. Imediat au apărut conturi false care au cerut bani şi au transmis bazaconii pe numele meu. Cred că asta arată cât de fragilă e frontiera cu minciuna în spaţiul online. Cum constatăm, zilnic, abuzarea noastră cu ştiri false, alarmiste ori defetiste în ce priveşte lumea în care trăim.”
„Biserica suntem noi”
Enoriaşii care sunt pasionaţi de tehnologie pot găsi încă informaţii reale, utile, despre rânduiala bisericească, chiar şi pe reţelele de socializare şi Internet, potrivit preotului Constantin Necula. „Biserica suntem noi. Depinde de fiecare dintre noi în parte cum alegem comunicarea şi calitatea ei. Biserica Ortodoxă Română ca instituţie este prinsă în reţeaua de comunicare a lumii moderne nu doar prin site-uri ori postări online, nu doar prin agenţiile sale de presă (Basilica, Trinitas, Renaşterea etc), ci şi prin tinerii care o alcătuiesc.”