Oricine a trăit în Sibiu în ultimii vreo 60 de ani l-a văzut măcar o dată. Nu ai cum să nu îl remarci. Este înalt și mereu cu un aparat de fotografiat atârnat la gât. Fotografiază străzile orașului, oamenii, stările și emoțiile.Da, pentru că spune el, pot fi surprinse în milisecunda unei fotografii. Fotografiază evenimentele importante din Sibiu, este prezent la conferințe de presă. Mulți dintre fotografii tineri au ce învăța de la el, pentru că el este Fred Nuss. Și cu asta am adunat istoria fotografiei într-un nume.
Fotograf din 1952
Fred Nuss are acum 85 de ani. Și toată cariera sa de fotograf și-a petrecut-o la un singur ziar din Sibiu. A ajuns aici pentru că așa a fost să fie. ”La 14 ani tatăl meu a murit, așa că eu a trebuit să lucrez pentru a-mi ajuta familia. M-am angajat ucenic de electrician la o fabrică, apoi am învățat mecanică fină. Într-o zi în fabrică a venit un domn reporter de la Flacăra Sibiului, așa se numea atunci Tribuna. Făcea un reportaj despre fetele de la mașini. Când l-am văzut cum făcea poze i-am spus că îl ajut eu cu fotografiile, el să scrie. După care, domnul, care era reporter, m-a rugat să merg și la redacție să prelucrez fotografiile, dacă tot le-am făcut. Am mers, le-am prelucrat, toți de acolo au rămas uimiți. A doua zi am fost chemat în biroul directorului pentru că secretarul de partid voia să mă întrebe dacă de a doua zi nu cumva doresc să lucrez ca fotoreporter la ziar”, își amintește Fred Nuss. A acceptat, și așa, în 1962, și-a început cariera de fotograf profesionist, o altă perioadă a vieții.
Dar, fotografia o începuse cu 10 ani înainte, când a primit cadou un aparat cu burduf de la bunicul său, care i-a stârnit curiozitatea pentru arta fotografică.
Experiențe ”de teren„
La Tribuna, așa cum se va numi publicația din 1968, Fred Nuss avea mână liberă în ceea ce însemna fotoreportaj. ”Puteam să public ce doream. Aveam un spațiu dedicat fotoreportajului. Pe vremea aceea colajul foto se făcea din poze developate, mai mici, lipite una lângă alta, și așa se trimiteau la tipar. La început am învățat și eu din cărți lucrurile tehnice. Primeam din Germania de la un prieten reviste de fotografie care m-au ajutat mult”, spune Fred Nuss.
Dar, prima experiență de pe teren nu o să o uite niciodată. ”Era Revelionul, iar împreună cu reporterul trebuia să facem un reportaj despre aranjamentele de sărbători, luminițe.. Am mers pe Cale Dumbrăvii și am pus trepiedul îndreptat către Casa Modei. Imediat a apărut un ofițer. Ne-a luat la secție, mi-a luat aparatul. Dar, imediat apoi a primit un telefon, ne-a dat aparatul înapoi și am fost lăsași să plecăm”, își amintește fotograful.
Fotografia înseamnă spontaneitate și imaginație
Pentru Fred Nuss fotografia înseamnă un mod de viață. Unul inspirat și spontan, pentru că de aceste două elemente e nevoie pentru a obține o fotografie memorabilă. Așa s-a întâmplat în urmă cu mulți ani, la actuala Sală Thalia. Acolo avea loc o întâlnire între membri importanți ai Partidului comunist. ”Aveam spațiu reținut pentru prima pagină. Așteptam ca cei doi lideri să își dea mâna. Pe atunci aveam blitz-uri mari, greoaie, care nu funcționau mereu. Și s-a întâmplat exact ce mă temeam: în momentul pozei nu s-a declanșat. Nu mă puteam întoarce fără poză, așa că după întâlnire mi-am luat inima în dinți și i-am rugat pe cei doi să mai dea mâna o dată, explicându-le ce s-a întâmplat. Și așa am reușit o poză excelentă, mai bună decât dacă îmi ieșea din prima”, se amuză Fred Nuss.
De la aparate cu burduf la cele digitale
Fred Nuss se consideră un om și un fotograf norocos. Și asta pentru că în cei 57 de ani de carieră a avut posibilitatea să lucreze cu cele mai diverse aparate foto. A fost martorul evoluției acestora de la cele cu burduf la cele digitale. ”La început erau cele cu burduf, apoi prin anii 50 cele cu plăci. Apoi au apărut cele cu film perforat, cu 36 de poziții și apoi cele cu roll. Aparatele, pentru vremurile lor, au fost unele bune, doar că nu aveai controlul a ceea ce făceai, cum ai acum cu cele digitale. Vedeai ce a ieșit abia după ce scoteai filmul”, povestește Fred Nuss. Acesta își amintește cum a fost când a 
primit primul aparat digital. ”În 1992 am primit unul de la redacție, avea 3 mega. Am fost foarte încântat după 40 de ani în care am stat cu mâinile în soluții pentru a developa pozele, pe în camera obscură.. Era micuț față de ce știam eu. Din acest motiv mi s-a părut grea trecerea, eram neîndemânatic. Dar, m-am perfecționat și am ținut pasul cu evoluția aparatelor”.
”Nu pozez clișee”
Fred Nuss este și acum membru al juriului Salonului Internațional de Artă Fotografică. A luat numeroase premii, printre care unul din cele mai importante este cel de Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică. Măcar din aceste motive tinerii fotografi ar avea ce învăța de la el. ”Fotografii din ziua de azi se ajută foarte mult de tehnologie. Dacă îți setezi bine aparatul îți reușesc niște poze bune. Dar, pe lângă asta, ai nevoie și de teorie. Tinerii care fotografiază nu prea fac asta. Se bazează pe tehnologie și atât. Ori în fotografie ai nevoie și de o bază”, este de părere Fred Nuss.
Marele lui regret este acela că nu a găsit un tânăr fotograf destul de entuziasmat căruia să îi transmită toate cunoștințele sale despre fotografie.
”Ca să fii un fotograf bun ai nevoie și de imaginație. Aici am încercat eu să fiu diferit. De ce să fac o poză din Turnul cu Ceas, de exemplu, de unde au mai făcu poze alți zeci de fotografi. O poză reușită iese de exemplu pe străduțele Sibiului, fotografii cu oamenii care trec pe stradă, un câine prins printre niște frunze…mereu am încercat să ies din clișee. Și asta m-a diferențiat”, spune Fred Nuss.
Cu siguranță în seria clișee nu se încadrează fotografiile realizate în timpul operațiilor. ”Am fost cooptat la un moment dat să fac poze pentru albumele medicale. Intram în operație și aveam la dispoziție câteva secunde, atât îmi dădea anestezistul. Atunci eu trebuia să surprind cât mai bine organele, operația în sine. A fost foarte interesantă experiența aceasta”, spune Fred Nuss.
Portretele- pasiunea lui
Chiar dacă excelează în arta fotografică și a pozat nenumărate ipostaze și locuri, Fred Nuss are o preferință- portretele. ”Mi se pare că un portret bine încadrat și prin din unghiul bun poate transmite ce nu pot transmite sute de cuvinte. Asta mi-a plăcut să fotografiez. Oameni pe stradă, la concerte, la competiții sportive…oriunde. Acum chiar am în pregătire un album cu peste 200 de portrete prinse instantaneu.”, spune fotograful. La polul opus Fred Nuss recunoaște că nu i-a plăcut niciodată și chiar s-a ferit de fotografia sportivă. A urât meciurile de fotbal, dar i-a făcut totuși plăcere să pozeze copiii în timpul antrenamentelor și competițiilor de gimnastică.
Mare iubitor de jazz
Fred Nuss este îndrăgostit de jazz. Vorbește cu la fel de multă pasiune despre el ca despre fotografie. La 11 ani a învățat să își construiască un aparat radio la care să asculte Radio America, pentru că în fiecare noapte se difuza jazz. ”Jazz-ul este singurul stil muzical care se cântă și pe lângă note. Muzicienii au libertatea de a improviza, astfel că niciun concert nu seamănă cu celălalt. Din 1974 și până acum nu am lipsit de la niciun Festival de Jazz. Aici am realizat și cele mai reușite portrete. Pentru că muzicianul are posibilitatea de a improviza, el trebuie să simtă muzica. Închide ochii, o trăiește, și așa se pot surprinde cele mai bune portrete”, spune Fred Nuss.
De muzică se leagă și unele regrete ale sale. ”În 1972 a venit la București un cor de gospel. Nu am reușit să îi fotografiez pentru că era foarte mare înghesuială. Dar, cel mai mult regret că nu am reușit să ajung la un concert de-a lui Louis Armstrong. Era tot prin anii 70, trebuia să merg cu cineva la București la concert, dar s-a anulat plecarea. Îmi pare rău și că nu l-am văzut și că nu l-am fotografiat”, spune Fred Nuss.
La cei 85 de ani ai săi Fred Nuss încă mai lucrează ca fotoreporter și scoate albume foto. Este vivace și spune că încă are de descoperit lucruri noi pe care să le fotografieze. Acordă o mare importanță și felului în care se hrănește și își trăiește viața.
De la un astfel de om, o legendă vie, ai ce învăța, chit că ești fotograf sau nu. Nu îți ajung ore să îl asculți și să auzi tot ce are de povestit. Este recunoscător trecutului și nu se sperie de modernitate. Ambele l-au învățat și l-au transformat.