tânăr de 18 ani fără permis și beat la volan – a intrat cu mașina într-un copac
FOTO arhivă

Un tânăr din județul Mureș, în vârstă de 18 ani, s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, atât el, cât și pasagerul din dreapta au fost răniți.

„La data de 12 martie a.c., în jurul orei 23,30, în timp ce conducea un autoturism pe DC 26, între localitățile Laslea și Mălâncrav, un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Mureș, a pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un arbore de pe marginea părții carosabile”, spun polițiștii.
Impactul a dus la rănirea ușoară a conducătorului auto și gravă a pasagerului, un alt tânăr în vârstă de 22 de ani, din același județ, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest context, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu