Sibianul lovit de tren are nevoie urgentă de sânge - Iată cum poți să donezi
Foto Arhivă

Bărbatul lovit de tren, duminică, la halta din Podul Olt, se află în stare foarte gravă la Spitalul Județean din Sibiu la secția Terapie Intensivă. Sibianul, numit Chirca Ion, are mare nevoie de sânge.

Tragicul accident s-a petrecut în 10 martie, în halta Podul Olt. Se pare că omul coborâse dintr-un tren personal și voia să treacă pe peronul celălalt, doar că, în acel moment, venea acceleratul. Acesta s-a speriat teribil, astfel că a fugit, însă s-a împiedicat. A căzut, iar piciorul i-a fost retezat de trenul care a trecut peste el.

Sibianul a fost transportat de urgență la spital, însă se afla în stare de inconștiență, fiind intubat.
Acum, victima este în continuare în stare gravă și are nevoie de sânge.

Bărbatul se numește Chirca Ion, are 51 de ani, grupa sanguină 0 RH pozitiv, astfel că poate primi de la orice grupă de sânge. Pentru donare, este nevoie doar de o adeverință conform căreia donatorul este sănătos. În rest, sibienii cu suflet mare pot dona la orice centru de colectare din Sibiu, dar și la Spitalul Județean, specificând numele pacientului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică