Proteste la simularea Evaluării Naționale - Elevii: „Nu vrem să fim cobaii Ministerului Educației”
foto: arhivă

Elevii din România, reprezentați de Consiliul Național al Elevilor, anunță că la simularea evaluării naționale au de gând să dea foaia goală, în semn de protest, deoarece consideră că probele nu le vor evalua competențele, ci doar cunoștințele, subliniind totodată că refuză să fie cobai pentru Ministerul Educației.

„Consiliul Național al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, dorește să aducă în atenția publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învățământ nu se pliază pe nevoile și interesele actuale. De aceea, dar și pentru a responsabiliza toți decidenții care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentații Consiliului Național al Elevilor.

Potrivit sursei citate, elevii care se aliniază aceste forme de protest vor da foaia goală la simulare, deoarece probele nu evaluează competențele elevului, ci doar cunoștințele; nu vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar de a reproduce informațiile dictate la clasă.

„Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc. (…) Dăm foaia goală pentru că suntem conștienți că ministerul ne vrea niște cobai, niște procente dintr-o diagramă și nimic mai mult. Nu vrem evaluări mai ușoare, vrem evaluări reale”, se mai arată în comunicat.

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11-13 martie 2019, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, și elevii clasei a VII-a.

Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019.

Ultima oră