Cătălina Costache ajută inimile bebelușilor să nu se oprească - Povestea fostei corporatiste devenită ONG-istă

A fi corporatist pentru unii înseamnă atingerea țelului în carieră. Asta din prisma beneficiilor pe care le aduce job-ul, salariu motivant și posibilitatea de avansare. Dar, pentru o parte din corporatiști, la un moment dat nu este destul. Sau apar alte provocări care sunt atât de mari încât îi fac să renunțe la ceea ce și-au dorit o viață întreagă. Este și cazul Cătălinei Costache, directorul fundației Polisano. De câțiva ani luptă să readucă speranța în viața copiilor cu malformații grave ale inimii. Strânge bani pentru operațiile lor și deși de cele mai multe ori dificultățile sunt majore, nu s-a gândit o secundă să renunțe.

Cetățean francez, corporatist, ONG-ist
Vreme de 14 ani Cătălina Costache a trăit și a muncit în Franța. Acolo s-a născut băiatul ei, iar toată familia a primit mai apoi cetățenie franceză. Cu toate acestea însă, în urmă cu patru ani a ajuns în Sibiu printr-o împrejurare pe care nu ar fi prevăzut-o vreodată, ea fiind originară din Iași. ”A fost o decizie de familie, în sensul că soțul meu a primit o propunere din partea medicului Ilie Vonica de a pune pe picioare la Sibiu o secție de chirurgie cardio-vasculară. El făcuse un astfel de proiect în Franța, așa că a fost o provocare. Am decis să ne mutăm cu toții la Sibiu. Asta se întâmpla în 2015”, povestește Cătălina.

Cu un an înainte de a ajunge la Sibiu, regretatul medic Ilie Vonica se gândea și la înființarea unei fundații. ”Din câte știu Ilie Vonica începuse deja o campanie prin care se operaseră câțiva copii pro bono, dar își dorea înființarea unei fundații care să se ocupe cu asta. Eu primisem niște propuneri de a colabora cu viitoarea fundație, dar discuțiile s-au finalizat când am ajuns în România, cu cei care au dus mai departe ideea medicului Vonica”, povestește Cătălina.

Cătălina Costache ajută inimile bebelușilor să nu se oprească - Povestea fostei corporatiste devenită ONG-istă

Cătălina a luat decizia de a se muta în România chiar dacă în Franța avea un job foarte bun, iar băiatul ei era născut acolo. ”Lucram de 10 ani într-o bancă pe postul de consilier financiar pentru corporații. Era un job extrem de bun, bine plătit. Aveam de toate, dar cu toate astea am hotărât să venim la Sibiu doar pentru o perioadă. Dar apoi m-am obișnuit aici, băiatului meu îi place și nu am mai plecat. Mai ales că am început munca la fundație, muncă ce aduce satisfacții infinite”, spune Cătălina.
Și așa a ajuns o fostă corporatistă din Franța să lucreze într-un ONG din Sibiu.

Un pariu câștigat
”A fost destul de greu la început când am venit la Sibiu, pentru că sunt din Iași și aici nu cunoșteam pe absolut nimeni. Dar m-am adaptat. A fost un pariu pe care l-am făcut cu viața și până acum s-a dovedit a fi câștigător”, spune Cătălina.
Un pariu câștigător, chiar dacă până aici drumul nu a fost deloc ușor. ”Fundația Polisano s-a focusat încă de la început pe ajutorarea copiilor cu malformații cardiace. Pentru operațiile lor se strâng fonduri, și asta e menirea mea. Să conving oamenii de afaceri, corporațiile, să ne ajute cu donații. În Franța banca a investit mult în pregătirea mea ca om de vânzări, în traininguri și tehnici de vânzare, așa că ce am acumulat acolo mi-a folosit aici foarte mult”, povestește Cătălina.

Cătălina Costache ajută inimile bebelușilor să nu se oprească - Povestea fostei corporatiste devenită ONG-istă

Chiar și așa, munca depusă de Cătălina nu e ușoară, pentru că nu toată lumea este receptivă la acest gen de abordare. ”E destul de greu să convingi oamenii, deși cauza este una nobilă. Am întâlnit oameni de afaceri care m-au refuzat din prima, spunând că ei nu fac treaba statului, și atunci am înțeles că nu am cu cine vorbi. Dar, în același timp am întâlnit manageri de multinaționale care după ce le-am arătat filmulețe cu copiii și-au șters o lacrimă. Reacțiile sunt diverse, iar cheia este să nu te lași doborât de primul refuz. Am avut cazuri în care am fost refuzată inițial, dar după multe luni de zile am semnat totuși un contract de donație”, spune Cătălina.

Satisfacții enorme
Deși nu s-a visat niciodată ONG-istă, Cătălina spune că acum satisfacțiile muncii sunt enorme față de cele pe care le avea cât timp a lucrat în bancă. ”Îți dai seama că oamenii se bazează pe tine. Părinții care vin cu copilașii bolnavi își pun speranțele în operațiile astea. Eu trebuie să mă asigur că le putem plăti. Dar, după ce copiii ies din operație și sunt bine și văd părinții fericiți e cea mai mare satisfacție pe care o pot avea. Aceste sentimente îmi dau imboldul necesar pentru a merge mai departe și pentru a trece peste orgolii. Pentru că de câte ori sunt refuzată de companii o iau personal. Dar apoi mă gândesc la cauza pentru care lupt, trec peste ele și încerc din nou peste câteva luni. Și așa cum spuneam, de multe ori un prim nu se transformă apoi în da. Și asta este extraordinar”, spune Cătălina.

Cazuri impresionante
Prin fundația Polisano până acum au fost operați pe inimă peste 100 de copii. Cu toții au povești înduioșătoare, însă unii dintre ei sunt mai speciali. Așa a fost cazul lui Felician, un băiețel de la un centru de plasament din Drobeta Turnu Severin. ”Felician are 3 ani și suferea de transpoziție de vase mari, adică vasele de sânge erau amestecate în cutia toracică, nu erau la locul lor. Un astfel de diagnostic ar trebui operat la maxim două săptămâni de la naștere. Dar Felician a rezistat până la trei ani. Când a ajuns la noi era în stare gravă, pe muchie de cuțit. A fost însă operat și acum se simte bine. M-a impresionat lupta lui pentru viață. A ajuns până la trei ani, a reușit operația, copilul ăsta efectiv a luptat. M-a impresionat și faptul că ceilalți copii operați în ianuarie erau cu părinții, el era singur, nu avea pe nimeni. Dar mămicile au avut grijă și de el, l-au înconjurat cu dragoste. Acum încercăm să îi găsim o familie adoptivă lui Felician”, spune Cătălina.

Cătălina Costache ajută inimile bebelușilor să nu se oprească - Povestea fostei corporatiste devenită ONG-istă

Un alt caz impresionat este al unei mămici din Timișoara care acum s-a transformat în foundraiser pentru Fundația Polisano. ”Mămica venise la Sibiu cu băiețelul. Acasă avea o fetiță, surioara geamănă. Era incredibil cum se descurca cu băiatul aici și cum ținea legătura cu fetița de acasă. Apoi după externare m-a sunat că organizează un concert caritabil la Timișoara. Avea deja pregătite afișele, invitații, programul, tot. A fost chiar impresionant cum și-a dorit să se implice. Concertul va avea loc pe 20 martie la Timișoara”.

Fundația Polisano – speranța copiilor cu malformații cardiace
Copiii care ajung să fie operați prin fundația Polisano sunt în general cazuri grave, refuzate de alte spitale. Aici au o șansă pentru că medicii care îi operează sunt cei mai buni. ”Avem colaborări cu echipe din Anglia, Suedia și mai nu Germania. Medicii și asistentele vin pro bono la noi, în timpul concediului lor. Dar, noi trebuie să asigurăm consumabilele pentru aceste operații. Pentru asta ne luptăm, să obținem sponsorizări pentru a putea da o șansă acestor copii”, spune Cătălina.

Și costurile sunt destul de mari. Pentru sesiunea de operații din luna ianuarie costurile se ridică la 315.000 de lei. ”Media unei operații este de 5.000 de euro, dar există extreme. Pentru o fetiță la care au apărut ceva complicații și a avut nevoie de dializă costurile s-au ridicat la 25.000 de euro”, spune Cătălina.
Prin fundația Polisano sunt operați anual aproximativ 30-40 de copii. ”Ei sunt selectați de către medici, dintre cazurile cele mai urgente. Cei care mai pot aștepta sunt primiți în viitoarea sesiune de operații. Avem o rată de succes de 100%. Până acum, deși au fost câteva operații extrem de dificile, toți copiii trăiesc și sunt bine”, spune mulțumită Cătălina.

Cătălina Costache ajută inimile bebelușilor să nu se oprească - Povestea fostei corporatiste devenită ONG-istă

Cauza Fundației Polisano este din ce în ce mai cunoscută, iar asta ajută la strângerea de fonduri. ”Sunt foarte impresionată că tot mai multe persoane fizice donează. Am primit formulare 200 prin poștă de la oameni din țară, la un salon de coafură două doamne în vârstă au donat câte 200 de lei, lumea este interesată de bazarurile pe care le organizăm. Sunt gesturi extrem de importante pentru noi și mai ales pentru copiii care au nevoie de ajutor”, spune Cătălina.

Așa că dacă vă doriți să dați o șansă unui copil ce are nevoie de operație pe inimă, aici este locul unde o puteți face. Fundația Polisano are nevoie de sprijin. Iar acum, că ați cunoscut-o pe Cătălina Costache, cea care se îngrijește ca micuții să obțină șansa, garanția că lucrurile decurg bine este mult mai mare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică