Primele două săptămâni ale lunii martie se anunță a fi capricioase. În unele zone din țară vremea va fi deosebit de caldă, iar în altele ploile vor pune stăpânire, scrie adevărul.ro
Cald în Muntenia
În perioada 4 – 7 martie, va fi cald, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 14…17 grade, urmând ca în zilele de 8 şi 9 martie vremea să devină deosebit de caldă, astfel încât media maximelor termice va ajunge până în jurul valorii de 21 de grade. Apoi maximele termice vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii 12 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creştere uşoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -2 şi 2 grade, exceptând nopţile din perioada 8 – 12 martie, când media lor se va situa în jurul valorii de 4 grade. Temporar vor fi precipitaţii slabe în perioada 11 – 17 martie.
Ploi în Oltenia
Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime ce va tinde spre 15…16 grade, în perioada 4 – 7 martie şi chiar până în jurul valorii de 20 de grade în zilele de 8 şi 9 martie. Apoi maximele vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii de 12 grade, în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creştere uşoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 0 şi 2 grade, exceptând nopţile din perioada 8 – 12 martie, când media lor se va situa în jurul valorii de 4 grade. Temporar vor fi precipitaţii slabe pe parcursul celei de-a două săptămâni, pe arii mai extinse în intervalul 11 – 13 martie.
Oscilaţii temrice în Transilvania
Media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 14 grade, în data de 4 martie, spre 10…11 grade, în zilele de 5 şi 6 martie, dar ulterior vremea se va încălzi şi va deveni caldă în perioada 7 – 9 martie, când se vor înregistra maxime, în medie regională, de 16…19 grade. Apoi maximele termice vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii 8…9 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creştere uşoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între -2 şi 0 grade, exceptând nopţile din perioada 8 – 12 martie, când va fi de 1…2 grade. Temporar vor fi precipitaţii pe 5 şi 6 martie, precum şi în perioada 9 – 17 martie.
Minime de zero grade în Maramureş
Media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 14 grade, în data de 4 martie, spre 10 grade, în zilele de 5 şi 6 martie, dar ulterior vremea se va încălzi şi va deveni caldă în 7 şi 8 martie, când se vor înregistra maxime, în medie regională, de 16…18 grade. Apoi maximele termice vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii 8…9 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creştere uşoară a acestora. Media regională a temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 0 grade, exceptând noaptea de 5 martie, dar şi nopţile din perioada 8 – 12 martie, când media lor va fi de 2…4 grade. Se vor semnala precipitaţii în jurul datei de 5 martie, dar temporar şi în perioada 8 – 17 martie.
Precipitaţii şi în Moldova
În perioada 4 – 7 martie va fi cald, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 12…16 grade, urmând ca în zilele de 8 şi 9 martie vremea să devină deosebit de caldă, astfel încât media maximelor termice va ajunge spre 18…20 de grade. Apoi maximele vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii de 10 grade, în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -2 şi 2 grade, exceptând nopţile din perioada 8 – 12 martie, când se va situa în jurul valorii de 4 grade. Vor fi precipitaţii slabe în intervalul 11 – 17 martie, dar trecător şi pe 6 martie.
Nopţi reci în Dobrogea
Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce va tinde spre 16 grade în zilele de 5, 8 şi 10 martie şi chiar 18 grade, în data de 9 martie. Apoi maximele vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii cuprinse între 10 şi 12 grade, în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 2 şi 4 grade, exceptând nopţile din perioada 8 – 12 martie, când media lor se va situa în jurul valorii de 6 grade. Temporar vor fi precipitaţii slabe în intervalul 11 – 17 martie.
11 grade în Banat
În data de 4 martie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 17 grade, dar pe 5 martie, aceasta va fi în scădere spre 12 grade. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât în zilele de 7 şi 8 martie va fi deosebit de caldă, cu maxime, în medie regională, de 19…20 de grade. Apoi temperaturile maxime vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii de 10…11 grade în perioada 12 – 14 martie, dar după data de 15 martie este posibilă o nouă încălzire uşoară. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 1 şi 4 grade, exceptând nopţile din intervalul 8 – 10 martie, când va fi mai ridicată, de 5…7 grade. Temporar vor fi precipitaţii în jurul datei de 5 martie, precum şi în perioada 9 – 17 martie.
Temperaturi oscilante în Crişana
Vremea va fi caldă în data de 4 martie, cu o medie a maximelor termice în jurul a 16 grade, dar pe 5 şi 6 martie, aceasta va fi în scădere spre 12…13 grade. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât în zilele de 7 şi 8 martie va fi deosebit de cald, cu maxime în medie de 18…19 grade. Apoi temperaturile maxime vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii de 10 grade în perioada 12 – 15 martie, după care este posibilă o nouă creştere uşoară a acestora. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 0 şi 4 grade, exceptând nopţile de 8 şi 9 martie, când va fi mai ridicată, spre 6…7 grade. Temporar vor fi precipitaţii pe 4 şi 5 martie, precum şi în perioada 8 – 17 martie.
Minus 2 grade la munte
Media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 6 grade, în data de 4 martie, spre 2 grade, în zilele de 5 şi 6 martie, dar ulterior vremea se va încălzi şi va deveni caldă în perioada 7 – 9 martie, când se vor înregistra maxime medii de 7…10 grade. Apoi maximele termice vor scădea uşor şi treptat şi vor ajunge la medii 0…2 grade în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime se va situa în general între -6 şi -4 grade, exceptând noaptea de 5 martie, dar şi nopţile din perioada 8 – 12 martie, când media lor va fi de -2…2 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 9 – 17 martie, pe arii mai extinse în zilele de 11, 12 şi 13 martie, dar trecător şi în jurul datei de 5 martie.