jurnaliștii din vâlcea protestează pentru autostrada sibiu- pitești
Foto arhivă

Jurnaliștii vâlceni își vor suspenda activitatea, vineri, 15 martie, în semn de protest pentru autostrada Sibiu – Pitești. Aceștia vor să tragă un semnal de alarmă pentru modul „absolut catastrofal” în care este gestionată problema autostrăzilor.

Presa din Vâlcea își propune să protesteze, în semn de solidaritate față de protestatarii moldoveni. Timp de 15 minute, vinerea viitoare, își vor suspenda activitatea, demersul fiind un semnal de alarmă pentru modul absolut catastrofal în care este gestionată problemă Autostrăzii Sibiu – Piteşti, singura soluţie pentru dezvoltarea economică şi legarea judeţului Vâlcea de rutele de transport europene.
„Fiind un protest civic, considerăm că demersul nostru are susţinerea administraţiilor locale şi judeţene şi a tuturor forţelor politice din Vâlcea, pentru că, înainte de a fi PSD, PNL, PER, ALDE, USR, toţi suntem vâlceni. Reaminim faptul că Autostrada Sibiu – Piteşti a fost proiectată de autorităţi încă din 1978, odată cu semnarea Tratatelor de Transport Internaţional Rutier (TIR) dar, din păcate, după 1989, proiectul a fost tărgănat de toate regimurile politice”, scriu jurnaliștii de la voceavalcii.ro.
Jurnaliștii care participă la protest sunt de la: Râmnicu Vâlcea Week, Arena, Vocea Vâlcii, VTV, TV Vâlcea1, Jurnal Vâlcean, Gazeta Vâlceana și Eveniment Vâlcean.
Sursa: voceavalcii.ro

jurnaliștii din vâlcea protestează pentru autostrada sibiu- pitești

Ultima oră

Comentariul meu

Publică