Țeapă de top cu parfumuri de firmă - Vindea marfa pe site-uri renumite din România

Un bărbat din Galați a fost depistat de autorități că vindea online, pe site-uri renumite din România, parfumuri contrafăcute. Acestea purtau denumirile unor mărci de top la nivel mondial, iar falsurile erau atât de bine făcute încât era aproape imposibil să fie deosebite de cele originale.

Un gălăţean în vârstă de 33 de ani a fost prins după ce a pus la cale o amplă reţea de vânzare a parfumurilor contrafăcute, anunță adevarul.ro. Potrivit anchetatorilor, acesta învârtea o afacere prosperă, pe baza căreia au fost păcăliţi deja sute de români, care i-au plătit lui Laurenţiu R. sume piperate pentru a cumpăra, prin intermediul unor site-uri specializate, parfumuri „originale” ale celor mai renumite case de modă.
În schimb, clienţii primeau o apă de colonie ieftină, însă pusă într-un recipient pretenţios şi o cutie arătoasă, ambele imitând aproape la perfecţiune originalul. Marfa era fabricată în Rusia şi Ucraina şi era adusă în România ilegal, via Republica Moldova. Având în vedere suspiciunile de contrafacere şi de contrabandă (pe baza unor reclamaţii depuse de o serie de clienţi familiarizaţi cu produsele originale, care şi-au dat seama că a luat ţeapă), poliţiştii şi procurorii din Galaţi au organizat o acţiune de identificare a sursei. Astfel, în ultima zi a lunii februarie, poliţiştii de frontieră gălăţeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au efectuat două percheziţi domiciliare pe raza municipiul Galaţi, în urma cărora au fost ridicate, în vederea confiscării, 169 de flacoane cu parfum, susceptibile a fi contrafăcute, a căror valoare este evaluată la peste 80.000 lei. Potrivit poliţiştilor, cele 169 flacoane cu parfum poartă însemnele unor mărci cunoscute, însă nu au altă legătură cu produsul original, înăuntru fiind o apă de colonie făcută în Rusia din ingrediente ieftine.
„Pe timpul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bunurile aparţineau gălăţeanului Laurenţiu R., în vârstă de 33 de ani şi urmau să fie comercializate pe diferite site-uri de specialitate, ca produse originale, pentru a obţine profit. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, a precizat Poliţia de Frontieră. Există suspiciunea că lotul confiscat reprezintă doar o mică parte din stocul de produse falsificate deţinut de Laurenţiu R., anchetatorii încercând să afle unde se află celelalte „depozite”.
Doar în cursul lui 2019, traficantul ar fi vândut deja alte sute de flacoane de parfum contrafăcut, profitul realizat fiind estimat la zeci de mii de euro.

Ultima oră