Procedura de achiziție inițiată de Primăria Sibiu pentru instalarea sistemului de supraveghere video în municipiul Sibiu s-a încheiat în 4 martie prin semnarea contractului de lucrări cu Regia Autonomă Rasirom București la o valoare de 12,17 milioane lei fără TVA.
Această procedură de achiziție complexă a fost inițiată de Primăria Sibiu în luna septembrie, imediat după ce Guvernul a alocat prima tranșă de fonduri pentru finanțarea investiției necesare în contextul Summitului șefilor de state și guverne din statele membre ale Uniunii Europene care va avea loc la Sibiu în data de 9 mai. Proiectul presupune instalarea de camere de supraveghere video în principalele zone publice ale orașului și pe cele mai importante artere precum și alte echipamente conexe.