Un copil de 14 ani a intrat într-o casă din Mediaș și a reușit să fure bani, dar și bijuterii, creând un prejudiciu de peste 2.000 de euro. Minorul a fost arestat preventiv, marți, pentru 30 de zile.
„La data de 4 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au identificat și prins un minor în vârstă de 14 ani, domiciliat în localitatea Buzd, bănuit că, la data de 3 martie a.c., între orele 11,00 – 20,00, ar fi pătruns prin efracție într-o locuință de pe raza municipiului Mediaș, de unde ar fi sustras bani și bijuterii, prejudiciul total fiind estimat la 2.300 de euro”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Față de minor, Judecatoria Mediaș a dispus, marți, arestarea preventivă pentru 30 de zile.