Se împlinesc 42 de ani de la cea mai neagră zi din istoria României de după al doilea război mondial

Acum 42 de ani, în 1977, a avut loc unul din cele mai mari cutremure din România. Peste 1.500 de oameni și-au pierdut viața iar pagubele, la echivalentul de astăzi, se pot evalua la două miliarde de lei, scrie digi24.ro

4 martie 1977. Ora 21, 22 de minute şi 22 de secunde. Încep 56 de secunde în care pământul se mişcă: este cutremur cu magnitudine 7,2 pe scara Richter.

Seismul produs la 110 kilometri adâncime în Vrancea a pus la pământ 35.000 de locuinţe şi a luat aproape 1.600 de vieţi. Cele mai multe în Bucureşti. 11.000 de oameni au fost îngropaţi sub dărâmături.

„Copilaşul meu mi-a murit în braţe, iar de soţ am aflat ulterior că a murit”, povestește o supraviețuitoare.

Seismul a fost atât de puternic, încât a distrus o parte din oraşul Zimnicea şi localitatea Șistov de pe malul bulgăresc al Dunării. La Bucureşti, 33 de clădiri s-au prăbuşit complet. Cele mai multe în centrul Capitalei. Pe Bulevardul Magheru, blocuri simbol ale vremii – Dunărea, Wilson, Scala – au dispărut într-o clipă.

În zorii zilei următoare începeau căutările supravieţuitorilor. Peste 30.000 de pompieri şi militari scormoneau printre dărâmături. La fiecare 5 minute mai scoteau pe cineva de sub ruine.

Şi tot în noaptea de 4 martie şi-au pierdut viaţa multe personalităţi ale vremii. Marele actor Toma Caragiu era pe holul blocului împreună cu bunul lui prieten, regizorul Alexandru Bocăneţ. Niciunul nu a avut şanse de scăpare. Şi cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea, supranumită Edith Piaf a României, s-a stins atunci. Cutremurul a prins-o în lift.

Și totuși, cel mai puternic cutremur de pe teritoriul României nu a fost cel din 1977, deși în percepția publică tinde să se creadă acest lucru, chiar și astăzi. Cel mai mare cutremur care a avut loc în România a avut magnitudinea de 7,9. Seismul a avut loc la ora 12:55, în data de 26 octombrie 1802, la o adâncime de 150 de kilometri, în zona seismică Vrancea.

Ultima oră