Petiție online: Sibienii nu vor să se facă școală sâmbăta – Peste 1.000 au semnat deja
FOTO arhivă

Asociația Mâini Unite a organizat o petiție online adresată Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, potrivit căreia sibienii nu vor să se facă școală sâmbăta. 

„Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a emis adresa cu nr 2515/ 01.03.2019 care are ca scop stabilirea calendarului de recuperare în zile de sâmbătă pentru perioada 6-10 mai 2019 , afectată de închiderea unităților de învățământ pe perioada Summitului European.
Având în vedere că această hotărâre a fost adusă la cunoștința părților implicate cu mai puțin de 24 de ore înainte de a fi aplicată și încalcă drepturile prevazute de Constituția României, Legea Educației Națioanale Art 80 alin. 1 si 2, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura , Codul Muncii și Statutul Elevului , atât pentru elevi cât și pentru profesori, solicităm ISJ SIBIU :
– anularea adresei cu nr 2515/01.03.2019
– motivarea tuturor absențelor din data de 2 Martie 2019
– dreptul ca instituțiile de învățământ să-și stabilească propriul plan de recuperare
– eliminarea obligativității instituțiilor de învățământ preșcolar de a recupera săptămâna 6-10 mai cu menținerea tuturor drepturilor salariale pentru educatori și personal auxiliar”, se arată în petiție.

Până la această oră, 1.200 de sibieni au semnat petiția.

În prima sâmbătă, 2 martie, când ar fi trebuit recuperate orele pierdute, școlile și grădinițele au fost, aproape peste tot, goale. VEZI AICI MAI MULTE

Ultima oră

Comentariul meu

Publică