Astăzi trebuia să fie prima zi de sâmbătă, în care copiii să meargă la grădiniţe, şcoli şi licee. Mulţi părinţi revoltaţi că au fost anunţaţi abia ieri, că azi trebuie să îşi schimbe programul, nu şi-au lăsat copiii să meargă la grădiniţă, şcoli sau licee. Educatoare, învăţători, profesori, părinţi şi copii, majoritatea sunt supăraţi pe cei care au decis închiderea unităţilor de învăţământ în săptămâna Summitului UE din mai şi recuperarea în zilele de sâmbătă.
Grădiniţă goală, fără copii, doar cu educatoare, bucătărese şi femei de serviciu
La Grădiniţa nr. 14 din Vasile Aaron am găsit tot personalul la serviciu, dar niciun copil. Părinţii au spus că şi-au făcut alt program cu copiii, unii au avut azi botezuri, alţii au explicat direct că nu sunt de acord să se ducă copiii sâmbăta la grădiniţă. Şi educatoarele sunt nemulţumite. „Ieri la ora 11.00 am primit decizia. Foarte târziu s-a anunţat. (…) Eu am înţeles că a fost făcut pentru trafic, dar părinţii nu merg la serviciu, nu e tot trafic? Copiii cu cine stau acasă? Era frumos să ne întrebe şi pe noi. Spre exemplu, unii dintre noi aveam botez astăzi sau alte evenimente importante. La noi au venit toate colegele, dar nu sunt copii”, ne-au explicat cei de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 14 din cartierul Vasile Aaron din municipiul Sibiu.
Mămici nervoase, pe Internet
Deja mulți părinți, mai ales mămicile și-au exprimat nemulțumirea pe Internet. Mulți părinți pun în discuție o problemă foarte serioasă: cu cine își lasă copiii în vacanța din 6 până în 10 mai. Majoritatea nu se pot învoi de la serviciu, nu au bunici care să-i poată ajuta și nu își permit să angajeze bone. Copiii nu vor putea să stea în grădinițe în vacanța decisă sâmbătă, că vor fi închise.
Nici în școlile generale nu a fost înghesuiala la ore
Nici la școlile generale din municipiul Sibiu nu s-au înghesuit copiii să se meargă la școală. Unii au chiulit pur și simplu, alții nu au avut cum să ajungă că nu au avut autobuz să facă naveta, iar altă categorie au lipsit pentru că părinții au preferat să-i ducă în altă parte azi, nu la școală.
Liceele au probleme cu elevii navetiști și olimpicii
La Colegiul Energetic din Vasile Aaron, profesorii au venit la ore. Și o parte din elevi. Mulți copii nu au ajuns însă la școală. „Noi am primit informarea vineri. Până vedem ce este de făcut, azi ne organizăm cum putem”, a declarat directoarea adjunctă a Colegiului Energetic din Sibiu, profesoara Daniela Rotărescu. Potrivit acesteia, o altă problemă va fi organizarea olimpiadelor, care va fi sâmbăta.
Cei de la „Lazăr” au lipsit fiind olimpiadă la ei în liceu
Problema copiilor navetişti este şi la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, unde oricum sâmbătă nu s-a putut face recuperarea orelor, având loc Olimpiada de limba germană. „Întâmplarea face că noi astăzi nu am putut să facem recuperarea, pentru că la noi astăzi e Olimpiada de limba germană. De săptămâna viitoare, trebuie să începem şi noi (recuperările n.r.), că nu avem ce face. Vă daţi seama că nu se bucură nimeni că trebuie să vină sâmbăta la şcoală. Noi o să recuperăm sâmbăta viitoare. (…) Oricum m-am aşteptat să fie închisă şcoala în perioada Summitului. (…) Să ştiţi că va fi foarte dificil, în primul rând pentru navetişti. Sâmbăta nu este mijloc de transport”, a declarat directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, profesorul Gabriel Negrea.
Luni e posibil să se schimbe decizia
Luni la Inspectoratul Școlar, sindicatele vor discuta cum se poate schimba decizia, ca nu toți copiii și dascălii lor, să vină sâmbetele la școală.