care e perioada cea mai bună din zi pentru a face sport

Sportul este benefic, asta o știe toată lumea. Însă rezultatele sale ar putea fi maxime dacă se practică într-un anumit interval orar. Când e cel mai bine să facem sport a scris csid.ro

Când faci mişcare inima bate mai tare pentru a pompa sânge către muşchi. Astfel, creşte circulaţia sângelui în corp, inclusiv către creier pentru a creşte totodată energia şi starea de alertă. Mai mult, în timpul antrenamentelor corpul elimină anumiţi hormoni inclusiv adrenalina şi noradrenalina. Aceşti hormoni duc la creşterea ritmului cardiac, energiei şi metabolismului, toate acestea fiind ideale pentru un antrenament reuşit, dar nu tocmai favorabile când vine vorba de somn.

care e perioada cea mai bună din zi pentru a face sport

În urma exerciţiilor fizice, corpul revine natural la temperatura normală, iar hormonii pot fi din nou controlaţi, doar că această durată poate fi diferită de la o persoană la altă. De exemplu, unele persoane pot reveni la temperatura normală a corpului în doar 30 de minute, în timp ce altele, în câteva ore.

Care este ora potrivită pentru a te antrena?
Din păcate, nu avem un răspuns corect pentru asta. Şi pentru că nu există o perioadă bună din zi în care este recomandat să te antrenezi este foarte important să fii consecvent. Nu vei vedea rezultate mai bune dacă faci exerciţii dimineaţa, după amiază sau seara, ci atunci când eşti consecvent în acţiunile tale. În plus, cu cât antrenamentul este mai intens, cu atât îţi va fi mai greu să adormi. De exemplu, dacă ridici greutăţi sau faci cardio chiar înainte de ora de culcare, cel mai probabil te vei confrunta cu dificultatea de a adormi, din cauza corpului care este plin de energie. În schimb, exerciţiile de relaxare, precum yoga sau stretching nu te vor aduce în această situaţie din moment ce nu fac altceva decât să ofere o stare de calm corpului şi sistemului nervos.

Un alt aspect de care trebuie să ţii cont şi care te va ajuta ţine de exerciţiile de stretching de la finalul programului, care sunt utile pentru readucerea rapidă a corpul la temperatura normală. De asemenea, un duş cald şi o cină echilibrată care să conţină cel puţin 20g-30g de proteină, carbohidraţi din cereale integrale şi legume verzi, induc într-o stare de relaxare.

Luminile aprinse şi ecranele telefoanelor trebuie evitate pentru cel puţin o oră înainte de culcare pentru a nu inhiba producţia de melatonină din corp, hormon de care corpul are nevoie pentru a regla ritmul circadian. Ţinând cont de aceste precauţii, nu vei avea probleme cu somnul, chiar dacă antrenamentul a fost făcut cu câteva ore înainte de ora de culcare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică