Restricții în trafic pe autostrada Deva - Sibiu, preț de mai multe zile
FOTO arhivă

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că, din data de 26 februarie 2019, traficul pe autostrada A1 Deva-Sibiu va fi restricționat. Restricția va fi menținută până la data de 06.03.2019.

Această măsură s-a impus datorită degradărilor apărute pe carosabil, la grinda de rost de pe A1 – km 306+200. Sectorul de drum restricționat este cuprins între km 306+100 și km 307+400, calea 2, pe sensul de deplasare Deva-Sibiu.
În vederea executării lucrărilor în zona drumului, circulația rutieră a fost deviată de urgență, de pe banda 1 pe banda 2. Pentru sporirea gradului de vizibilitate a zonei, semnalizarea va fi completată cu indicatoarele rutiere – „Semnalizarea unui utilaj în deplasare sau în lucru“ și “Lămpi cu lumina galbenă intermitentă“.
Participanții la trafic sunt rugați să conducă preventiv și să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită.

Ultima oră