video braconaj pe râul olt, la colun – zeci de kilograme de pește găsite

Două echipaje de pescari din cadrul AJVPS Sibiu au intervenit, în noaptea de luni spre marți, la Colun, pe râul Olt, la o acțiune pentru combaterea braconajului.

Pescarii au primit informații potrivit cărora mai multe persoane au introdus o plasă de pescuit în zona Colun, astfel că au intervenit în zona respectivă pentru supraveghere, în speranța să îi prindă pe braconieri în flagrant.
Mai bine de patru ore a durat întreaga acțiune, timp în care pescarii i-au așteptat, în ger, pe făptași să scoată plasele de pescuit din apă.

video braconaj pe râul olt, la colun – zeci de kilograme de pește găsite

„Ne-am dus două echipe și am supravegheat zona respectivă. Am încercat să îi prindem când vin cu plasele înapoi. Pe la ora 10 seara când am ajuns, i-am văzut pe luciul apei. Erau două persoane în barcă și doi pe margine, supravegheau zona… E posibil însă să mai fi fost alții ascunși”, a declarat Alexandru Mareș, AJVPS Sibiu.

Braconierii au simțit însă că cineva îi așteaptă și până la ora 1.30 nu au mișcat deloc, asta în condițiile în care în maxim o oră ei puteau să scoată plasele de pescuit.
Atunci când aceștia și-au luat tălpășița, pescarii din cadrul AJVPS Sibiu s-au apropiat de zona în care știau că acționează și au cercetat malul. Acolo au găsit plasa de pescuit legată. Era plină cu 30 de kilograme de pește, între care păstrăv, biban și caras. Nu au reușit să scoată tot ce era în plasă și să arunce toți peștii în apă, fiindcă aceasta s-a agățat de o buturugă și s-a rupt. Ziua următoare însă, o altă echipă AJVPS s-a deplasat la Colun, pe râul Olt, cu o barcă, pentru a scoate restul de pește rămas.

Ultima oră

Comentariul meu